- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAI vrea mai mulţi funcţionari publici debutanţi, pentru a reduce cheltuielile
Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea mai mulţi funcţionari debutanţi şi asistenţi în instituţiile publice, pentru a reduce cheltuielile, estimând că dacă îi va angaja pe aceştia pe posturile vacante de consilieri principali şi superiori va face o economie de peste 21 milioane de lei.
MAI vrea mai mulţi funcţionari publici debutanţi, pentru a reduce cheltuielile (Imagine: Nicu Mircea/Mediafax Foto)
Prevederea este cuprinsă în proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, supus dezbaterii publice până în 13 decembrie.
În proiectul de act normativ, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) propune ca numărul funcţiilor publice de execuţie din gradul profesional asistent şi debutant să fie de minimum 60 la sută. Restul funcţiilor de execuţie din cadrul autorităţii sau instituţiei publice va fi reprezentat 15 la sută din angajaţi de grad profesional superior şi 25 la sută din cei de grad profesional principal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Propunerea este motivată de iniţiatorul proiectului de act normativ prin creşterea numărului de posturi pentru funcţionari de rang superior, care presupun "un efort bugetar dificil de susţinut", şi scăderea numărului de posturi de rang inferior.
"În acest context, menţionăm că promovarea în clasă a condus la creşterea în administraţia publică centrală a posturilor cu studii superioare în procent de peste 90% şi existenţa unui număr redus de posturi cu studii medii", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Pentru a creşte numărul funcţionarilor de rang inferior, MAI propune transformarea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior sau principal vacante sau care se vacantează după intrarea în vigoare a acestei legi, în funcţii de debutant.
Prin impunerea unor limite procentuale privind încadrarea în grade de nivel superior şi transformarea posturilor vacantate la nivel de debutant sau asistent, se încurajează şi se creează condiţiile pentru încadrarea tinerilor absolvenţi în sistemul administraţiei publice, iar efortul bugetar este diminuat, susţin iniţiatorii proiectului.
Cheltuiala bugetară estimată în prezent pentru funcţiile publice de execuţie vacante structurate pe grade profesionale este de peste 40 de milioane de lei, iar pentru funcţiile publice de execuţie ocupate este de aproape 24,5 milioane de lei, se mai arată în expunerea de motive.
Astfel, prin transformarea posturilor vacante se estimează că va fi făcută o economie bugetară de peste 21 de milioane de lei.
"Analizând impactul financiar pe viitor, luând în considerare cele de mai sus, dar şi utilizarea unei rate anuale de vacantare de 3,77%, la care se adaugă o rată anuală de vacantare prin pensionare a funcţiilor publice de 4,00%, rezultă o perioadă de 5 ani pentru atingerea obiectivului propus, cu o economie anuală bugetară de 7.243.078.84 lei", au precizat iniţiatorii proiectului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO