- Home
- Social
- SLATINA, (16.07.2016, 07:00)
- Firuta Flutur , Ionut Jifcu
Video Oamenii din Piatra-Olt se tem că ar putea ajunge în stradă după creşterea chiriilor ANL - VIDEO
O hotărâre de guvern, prin care chiriile locuinţelor ANL au fost majorate chiar şi de cinci ori, a creat nemulţumiri în rândurile chiriaşilor din Piatra-Olt, care spun că nu îşi vor mai permite să plătească noile tarife chiar dacă riscă să fie evacuaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
1875 afișări
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât unităţile locative din Piatra-Olt au ajuns într-o stare avansată de degradare. Oamenii folosesc, iarna, ca surse de încălzire sobe improvizate şi se plâng că faţadele blocurilor au început să cadă şi că apa se infiltrează în imobil.
Dacă până acum oamenii plăteau între 50 şi 70 de lei pe lună, în funcţie de vârstă şi venit lunar, de acum înainte ei vor fi nevoiţi să achite între 178 de lei şi 333 de lei.
Nicuşor Rada, viceprimarul din Piatra-Olt, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şi autorităţile locale au fost luate prin surprindere de anunţul privind majorării cuantumului chiriilor, fără o dezbatere şi o motivare din partea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). El a mai spus că, prin această măsură, Agenţia vrea să-i determine pe oameni să achiziţioneze locuinţele în care stau cu chirie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
„Este o modificare legislativă făcută fără nicio dezbatere. Noi am aflat printr-o adresă a ANL-ului în 26 iunie, hotărârea de guvern fiind luată în aprilie, că se majorează chiria pentru locuinţele ANL de aproape cinci ori, între 400 şi 500 la sută, ceea ce este foarte grav pentru aceşti tineri. Am luat legătura cu domnul deputat Iordache (Florin Iordache, preşedintele CD – n. red.) să modifice hotărârea în Parlament. În paralel, la următorul consiliu director al AOR-ului, vom prezenta un material, pe această problemă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, viceprimarul.
El a mai adăugat că, pe termen lung, măsura îi va determina pe chiriaşi să părăsească locuinţele.
„Calculul chiriei se face în funcţie de veniturile şi vârsta chiriaşilor şi rangul localităţii. În ceea ce priveşte acest ultim criteriu, diferenţa dintre Bucureşti, spre exemplu, unde este ragul «zero» şi până la ultimul rang, este extrem de mică, de doar 0,8 la sută. Compari chiria de la o comună cu Bucureşti? Mi se pare ceva anormal şi nu s-a ţinut cont de valoarea de piaţă. Spiritul legii era să ajute tinerii, însă ceea ce se întâmplă acum bulversează şi ne e teamă că-i va determina pe chiriaşi să abandoneze locuinţele”, a mai spus Rada.
Chiriaşii ANL din Piatra-Olt şi-au exprimat nemulţumirea faţă de creşterea chiriei, arătând că nu poate fi comparată situaţia unităţilor locative din alte localităţi şi din Capitală cu ceea ce se întâmplă în micul oraş oltean. Aici, nu există reţea de gaze naturale, iar locuinţele sunt încălzite cu sobe, improvizate de locatari.
„Nu se poate compara nivelul de trai al cetăţeanului din Piatra-Olt cu nivelul de trai din Bucureşti. Trebuie să punem în balanţă şi condiţiile de la Slatina sau Bucureşti, unde au căldură, au apă caldă, au gaze, au centrale şi pot să plătească. La noi, nimic. Preţurile respective nu vor putea fi achitate de locuitorii din Piatra-Olt. În niciun caz! Se vor înregistra pierderi foarte mari”, spune un bărbat.
O femeie arată că, în caz că preţul chiriei creşte, nu-şi va mai putea întreţine familia.
„Eu am o întrebare. Ce ne rămâne din salariu, cu doi copii în şcoală, dacă vă dau dumneavoastră cât vă dau, plătesc apă, lumină? Cu ce ne descurcăm? În cazul ăsta, ne daţi în stradă, pe majoritatea, nu numai pe mine”, spune ea.
Proiectul iniţial, de la construcţia blocurilor din 2003, prevedea o centrală pe combustibil, însă oamenii au cerut sistarea furnizării de căldură tocmai din cauza facturilor mari.
„De unde să plătesc şi chirie şi căldură, dintr-un salariu minim pe economie, cu trei persoane în casă. Ce să facem, în condiţiile în care cinci-şase sute de lei se duc pentru factura de lumină, iarna, că nu e căldură şi băgăm caloriferul în priză?”, arată o altă femeie.
Întrebaţi dacă şi-ar permite să achiziţioneze unităţile locative ale ANL, oamenii din Piatra-Olt răspund cu amărăciune că preţurile nu diferă de ceea ce se găseşte pe piaţa liberă. Faptul că nu-şi permit o locuinţă este principalul motiv care i-a împins să locuiască în blocurile ANL.
„Pentru ce să dăm banii? Nu sunt condiţii, nu e nimic. În plus, preţul e de 321 de euro pe metrul pătrat. Despre ce vorbim? Noi nu putem da 240 de lei, chirie, dar plătim 321 de euro pe metrul pătrat? Noi avem acum întârzieri, când e chiria mică, dar când se va face 240 de lei?”, arată un locatar.
În Piatra-Olt sunt 120 de unităţi locative, 60 de apartamente cu două camere şi 60 de garsoniere, construite de ANL în 2003.
Citeşte şi: ANP: Proteste în 13 penitenciare. La Iaşi, Botoşani şi Focşani mai mulţi deţinuţi sunt pe acoperiş
Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în vizită la Spitalul de Arşi după închiderea secţiei ATI
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe