Agenţia Mondială Anti-Doping afirmă că este „prinsă pe nedrept” în disputele dintre SUA şi China
Agenţia Mondială Anti-Doping (Wada) spune că este „prinsă pe nedrept” în tensiunile de pe scena olimpică dintre Statele Unite ale Americii (SUA) şi China.
Imagine cu caracter ilustrativ
Agenţia Mondială Anti-Doping (Wada) spune că se află pe nedrept la mijlocul disputei dintre SUA şi China privind sportivii din cele două ţări aflaţi în competiţiile Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, scrie BBC.
În contextul tensiunilor geopolitice dintre cele două ţări, SUA ar fi acuzat Wada că ar fi muşamalizat în trecut acţiunile de doping ale înotătorilor chinezi, în timp ce China consideră testarea sportivilor săi, de două ori mai mult faţă de reprezentanţii altor ţări, o conspiraţie menită să perturbe prestaţia chinezilor în competiţii.
„Rezultatul este crearea de neîncredere şi diviziune în cadrul sistemului antidoping”, adaugă Wada.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Istoria din spatele poveştii
În aprilie, New York Times a dezvăluit într-un articol că 23 dintre înotătorii Chinei au fost testaţi pozitiv pentru un medicament pentru inimă interzis, dar li s-a permis să concureze la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
Wada spune că China a desfăşurat la acea vreme investigaţii conform cărora rezultatele testelor s-ar fi datorat contaminării din bucătăria unui hotel, iar un audit al World Aquatics a susţinut că nu a existat nicio eroare de gestionare sau muşamalizare din partea organismului de conducere.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO