Impactul alimentelor ultra-procesate asupra sănătăţii şi lupta pentru reglementare

Termenul de „alimente ultraprocesate”, introdus de omul de ştiinţă brazilian Carlos Monteiro, a revoluţionat evaluarea dietei prin luarea în considerare a impactului nivelurilor de procesare a alimentelor asupra sănătăţii, scrie Financial Times. În ciuda dovezilor în creştere care leagă alimentele ultraprocesate (UPF) de obezitate, cancer şi diabet, autorităţile sanitare şi companiile alimentare se opun acestei noţiuni.

Sistemul de clasificare Nova al lui Monteiro, care evaluează atât conţinutul nutriţional, cât şi metodele de procesare, a relevat efectele adverse ale UPF-urilor asupra supraalimentării şi subnutriţiei. Studiile arată că UPF-urile declanşează sistemele de recompensă ale creierului, ceea ce duce la un consum crescut de calorii şi la creşterea în greutate.

Creşterea preocupărilor legate de UPF-uri a declanşat dezbateri şi campanii de politică care contestă modelul de afaceri profitabil al marilor companii alimentare. Tacticile agresive de lobby ale industriei, similare cu cele ale companiilor de tutun, vizează negarea, denunţarea şi întârzierea reglementărilor. În ciuda consensului ştiinţific cu privire la riscurile UPF-urilor pentru sănătate, puţine ţări le includ în ghidurile alimentare.

Industria alimentară laudă inovaţiile în procesare, dar se confruntă cu o presiune crescândă pentru a aborda preocupările legate de sănătate asociate UPF-urilor. Pe măsură ce cercetările continuă, provocarea constă în traducerea dovezilor în reglementări eficiente în ciuda rezistenţei industriei.

Giganţii industriei alimentare, cum ar fi PepsiCo, promit să îmbunătăţească profilurile nutriţionale ale produselor lor şi să diversifice ingredientele pentru a satisface diverse nevoi dietetice. Cu toate acestea, pe măsură ce cercetările dezvăluie efectele adverse ale alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii, companiile rămân în mare parte tăcute, lăsând organizaţiile comerciale să conteste validitatea acestor cercetări.

Organizaţiile comerciale, cum ar fi Federaţia pentru Alimentaţie şi Băuturi din Marea Britanie, argumentează împotriva conceptului de UPF-uri, invocând confuzia consumatorilor şi lipsa unor definiţii de reglementare. În ciuda dovezilor în creştere, puţine ţări includ UPF-urile în ghidurile alimentare, determinând experţii în sănătate publică să militeze pentru politici mai clare.

Între timp, industria alimentară menţine legături extinse cu instituţiile academice, finanţând proiecte de cercetare care adesea se aliniază cu interesele corporative. Criticii susţin că aceste legături financiare permit industriei să influenţeze rezultatele cercetărilor şi să semene îndoieli cu privire la riscurile pentru sănătate ale UPF-urilor.

Conflictele de interese se extind şi la organismele de reglementare, membrii comitetelor guvernamentale primind finanţare din partea industriei UPF. Acest lucru complică eforturile de a stabili ghiduri alimentare şi reglementări dietetice bazate pe dovezi.

În ciuda rezistenţei industriei, conştientizarea în creştere a riscurilor pentru sănătate legate de UPF-uri determină guvernele să reconsidere recomandările dietetice. În SUA, eforturile de lobby urmăresc să excludă UPF-urile din ghidurile alimentare naţionale, care în prezent se concentrează pe nutrienţi individuali mai degrabă decât pe nivelurile de procesare a alimentelor.

Consumul de alimente ultraprocesate a devenit o preocupare globală, cu Marea Britanie şi SUA în fruntea consumului. În ciuda dovezilor în creştere care leagă UPF-urile de efecte adverse asupra sănătăţii, industria alimentară a lansat o campanie acerbă împotriva reglementării, folosind tactici precum lobby-ul şi punerea sub semnul întrebării a cercetărilor ştiinţifice.

Sistemul de clasificare „Nova” al lui Carlos Monteiro a deschis calea pentru cercetări care demonstrează impactul dăunător al UPF-urilor asupra sănătăţii, inclusiv obezitatea, cancerul şi diabetul. Cu toate acestea, industria a rezistat recunoaşterii acestei legături, concentrându-se în schimb pe promovarea beneficiilor procesării alimentelor.

Eforturile de lobby ale companiilor de alimente şi băuturi răcoritoare s-au intensificat, cu milioane cheltuite pentru a influenţa factorii de decizie şi a se opune reglementărilor. Această strategie, caracterizată prin negare, denunţare şi întârziere, a avut în mare parte succes, cu doar câteva ţări care au încorporat UPF-urile în ghidurile alimentare.

În ciuda afirmaţiilor industriei privind angajamentul faţă de sănătatea publică, criticii susţin că companiile au rămas tăcute în privinţa riscurilor asociate cu UPF-urile. Organizaţiile comerciale care reprezintă industria au contestat validitatea cercetărilor şi s-au opus reglementărilor, invocând confuzia consumatorilor şi lipsa unei definiţii legale pentru alimentele procesate.

Pe măsură ce conştientizarea publicului privind UPF-urile creşte, preocupările legate de impactul lor asupra sănătăţii au determinat apeluri pentru reglementare. Cu toate acestea, dezacordurile persistă în cadrul cercurilor de sănătate publică cu privire la cea mai bună abordare. În timp ce unii susţin politici mai clare, alţii avertizează împotriva stigmatizării persoanelor dependente de alimente ambalate din motive socio-economice.

Bătălia asupra UPF-urilor evidenţiază complexitatea reglementării procesării alimentelor şi influenţa intereselor industriei asupra iniţiativelor de sănătate publică. Pe măsură ce cercetările continuă să descopere riscurile pentru sănătate ale UPF-urilor, necesitatea unor politici bazate pe dovezi pentru a aborda această problemă devine din ce în ce mai urgentă.

Sistemul de clasificare a alimentelor Nova delimitează patru categorii de alimente în funcţie de gradul de procesare: alimente proaspete sau minim procesate, ingrediente culinare procesate, alimente procesate şi alimente ultraprocesate. În timp ce UPF-urile au atras o atenţie tot mai mare datorită asocierii lor cu diverse probleme de sănătate, industria alimentară a căutat să minimalizeze preocupările şi să-şi menţină influenţa.

În ciuda dovezilor în creştere care leagă UPF-urile de rezultate adverse asupra sănătăţii, industria a folosit tactici precum lobby-ul şi finanţarea cercetării pentru a pune sub semnul întrebării concluziile ştiinţifice. Cercetătorii care studiază nutriţia umană au primit finanţare substanţială de la giganţi alimentari precum Mars şi PepsiCo, ridicând întrebări despre potenţiale conflicte de interese şi părtinire în rezultatele cercetărilor.

Rezistenţa de a recunoaşte riscurile prezentate de UPF-uri se extinde şi la organismele de reglementare, unde s-au identificat legături corporative între membrii comitetelor implicate în elaborarea ghidurilor alimentare. Această rezistenţă a împiedicat eforturile de a încorpora UPF-urile în recomandările alimentare şi de a introduce reglementări menite să limiteze consumul lor.

Eforturile industriei de a prezenta această problemă ca o chestiune de alegere personală şi nu de influenţă sistemică, au împiedicat şi mai mult acţiunile de reglementare. Cu toate acestea, conştientizarea publicului privind UPF-urile şi potenţialul lor impact asupra sănătăţii a crescut constant, determinând apeluri pentru politici şi reglementări mai clare.

Deşi nu există un consens suficient în cadrul cercurilor de sănătate publică cu privire la abordarea reglementară adecvată, există o recunoaştere tot mai mare a necesităţii de a aborda influenţa omniprezentă a UPF-urilor asupra obiceiurilor alimentare şi a rezultatelor privind sănătatea. Pe măsură ce preocuparea publicului continuă să crească, industria alimentară se confruntă cu o presiune crescândă pentru a aborda problema şi a găsi strategii eficiente de a contracara scepticismul şi cererile de reglementare în creştere.