Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Cum ajungi de la o ţintă pentru un target de vânzări la un credit neperformant. Întreabă un bancher

Însă înainte să găsească un răspuns, întrebarea corectă cred că este: cum de bancherii au dat atât de multe credite fără să evalueze riscul în ceea ce priveşte viitorul? Una dintre întrebările pe care le-am pus şefilor băncilor la evenimentul organizat de ZF săptămâna trecută - ZF Bankers Summit 2012 - a fost: "Cui îi aparţine responsabilitatea analizei riscului atunci când este vorba de un credit: băncii sau clientului?".

Răspunsul bancherilor a fost că responsabilitatea este comună. Cred că este un răspuns greşit. Responsabilitatea analizei riscului aparţine în exclusivitate bancherilor. Pentru că ei au toate mijloacele de analiză la dispoziţie, au oameni şi departamente specializate, organizează traininguri continuu cu cei responsabili să se ocupe de acest lucru, au acces la informaţii în privinţa viitorului mai mult decât au cei care iau credite. De partea cealaltă, o companie sau o persoană fizică nu are decât o idee, o dorinţă, o necesitate şi o speranţă.

Dacă ar fi după ei, nici nu ar lua vreodată credite. Dar nu au toţi banii necesari, fie pentru a-şi dezvolta afacerea, fie pentru a-şi lua o casă, o maşină, un televizor, o vacanţă etc. De aceea, se îndreaptă către bănci. Şi, într-un fel sau altul, aşteaptă de la bănci banii pentru toate aceste lucruri. Iar dacă un bancher le-a dat un credit, înseamnă că a evaluat în deplină cunoştinţă de cauză situaţia lui, atât cea actuală, cât mai ales cea de viitor. Cine ar fi crezut că va veni criza, că vor fi tăiate salarii, atât în sectorul privat, cât şi în cel bugetar, că vor dispărea clienţii pentru un anumit produs sau serviciu sau că valoarea activelor se va înjumătăţi?

În primul rând bancherul ar fi trebuit să creadă 100% că se pot întâmpla toate aceste lucruri. Nu clientul. Nu clienţii prognozează în rapoartele lunare evoluţia economiei, a unui sector, a dobânzilor sau a cursului de schimb. Ci analiştii băncilor.

Nu clienţii trebuie să ştie evoluţia în timp a pieţei imobiliare, să caute de nebuni ce s-a întâmplat în Japonia acum trei decenii, apoi în Statele Unite, în pieţele asiatice sau în Grecia. Nu bugetarii trebuia să ştie că ar putea să urmeze reduceri de salarii în sectorul lor, în condiţiile în care bancherii criticau finanţele statului şi nesustenabilitatea deficitelor.

Cum poţi să dai un credit în valută pentru achiziţia unei case sau a unui teren dintr-o piaţă imobiliară supraîncălzită, ştiind că un curs de 3,2 lei pentru un euro nu poate rezista mult timp, iar orice creştere a cursului măreşte şi mai mult rata lunară?

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro