COMENTARIU Lelia Munteanu: Iudaismul - rasă, religie sau naţionalitate?

E o chestiune de ore până când preşedintele Trump va semna un ordin prin care urmează să declare iudaismul drept naţionalitate. Redactat, zice-se, de ginerele şi consilierul Jared Kushner, ordinul ar fi menit să reglementeze problema antisemitismului în campusurile universitate din Statele Unite. Însă e foarte posibil s-o alimenteze. 

Ignoranţa tenace a lui Donald J. Trump nu doar că nu va rezolva problema, dar îi va adăuga conotaţii a căror subtilitate îl depăşeşte.  

Ce înseamnă iudaism (yahadut)? E o rasă, o religie, o naţionalitate?

Dacă definim iudaismul ca rasă, nu facem decât să răscolim amintiri cumplite: naziştii s-au raportat la evrei în termeni de rasă, catalogându-i ca „rasă  inferioară”, ceea ce a condus la Holocaust.

Definirea iudaismului ca religie e cea mai comună, însă e departe de a fi completă. În Israel şi peste tot în lume există mulţi evrei care se declară atei, ba chiar atei militanţi. (Între adepţii mişcării sioniste – cei care au visat şi au construit statul Israel – au existat şi numeroşi atei). Pentru aceştia, iudaismul e un set de valori şi tradiţii.

A defini însă iudaismul ca naţionalitate e cât se poate de imprecis şi, în plus, discriminatoriu. În Evul Mediu, înainte de apariţia naţiunilor (deci, şi a criteriului teritorial), iudaismul era asimilat naţionalităţii. Astăzi, de exemplu, evreii din Statele Unite – care critică vehement noua găselniţă a Preşedintelui – se consideră cetăţeni americani de origine evreiască. Evrei americani. Şi trebuie subliniat că, în istorie, inclusiv în istoria României, evreii au fost cetăţeni loiali patriilor lor.

Ce e, deci, iudaismul?

În cartea scrisă la patru mâini (“Evreii şi cuvintele”), Amos Oz (Dumnezeu să-l numere înte drepţii Lui) şi fiica sa, Fania Oz-Salzberger, au un capitol (al IV-lea) intitulat „Au nevoie evreii de iudaitate?”, care  începe aşa:

“Fiecare om în parte este strigat în trei feluri,

pe numele primit de la mama şi de la tatăl său,

pe numele primit de la oamenii din jur

şi pe numele pe care şi-l câştigă singur.

Cel mai bun dintre toate este numele pe care şi-l câştigă singur”.

Amos Oz observă, cu mare îndreptăţire, că „iudaism” e un termen abstract. Şi citează declaraţia, aparent scandaloasă, a lui Yosef Haim Brenner (1881-1921), unul dintre pionierii literaturii ebraice modern: „Ein yahadut!” (Nu există iudaism!). Argumentaţia lui Brenner: „Nu există iudaism în afara fiinţelor noastre şi în afara existenţelor noastre (…). Suntem evrei în vieţile noastre imediate, de zi cu zi, în inimile şi sentimentele noastre. N-avem nevoie de definiţii raţionale, de adevăruri absolute sau de obligaţii scrise”.

În acelaşi capitol IV, autorii citează din cel mai frumos poem al secolului XX, „Evreii” (Yehudim) de Yehuda Amichai: 

„Evreii sunt ca fotografiile expuse în vitrina unui magazin,

Cu toţii laolaltă, de mărimi diferite, vii şi morţi,

Miri şi mirese, băieţi de bar mitzvah şi bebeluşi.

Apoi sunt portretele salvate din vechile fotografii îngălbenite.

Uneori oamenii vin şi sparg vitrine

Şi ard pozele. Iar ei încep din nou

Să facă fotografii şi să le developeze

Şi le expun din nou, strângând din dinţi şi zâmbind”.