COMENTARIU Marius Oprea / România. Şapte înmormîntări şi o naştere

Această ţară a trecut prin nenumărate tragedii. Şirul lor pare să nu se mai termine. Sînt momente în care totul se arată lipsit de speranţă, de sens. Fiarele contorsionate ale unei dube sfărîmate, între care şi-au găsit sfîrşitul şapte muncitori constructori, mi-au adus aminte de celelalte fiare contorsionate - a ceea ce odinioară era industria românească. Prin dispariţia ei, sub loviturile regimurilor post-comuniste, ale aşa-ziselor ”reforme” prin care comunismul s-a privatizat, în beneficiul foştilor privilegiaţi ai puterii, acele fiare contorsionate au nenorocit şi ele o întreagă generaţie de români, irosită în nevoi şi necazuri, trăind acum o bătrîneţe nedemnă, la limita sărăciei, din ”pensia muncitorească” de o mie de lei.

Fiecare destin, din milioanele celor care-l trăiesc, are povestea lui tragică şi prea puţină lipsită de măreţie. Nişte vieţi irosite, care parcă nu au contat şi sînt privite, acum, ca o povară. Nişte accidente, pe autostrada istoriei. Nişte muncitori-constructori, ai unui stat dinainte eşuat. Din care s-au născut alţi muncitori-constructori, sortiţi să moară într-un accident de maşină. Un şir de nenorociri, peste care se suprapune un eşec programat istoric, de către politicieni pentru care puterea se măsoară în generaţii irosite. Acesta să fie blestemul României? Vieţi frînte, între fiare contorsionate, sub un cer cenuşiu? 

Iată, însă, slavă Domnului, că lucrurile nu stau numai şi numai aşa. Că speranţa îşi croieşte o cale, chiar acolo unde o durere copleşitoare pare că nu mai poate stăpîni haosul. Vine ceva, care pune dintr-o dată ordine şi reînnoadă viaţa, de acolo de unde firul ei părea iremediabil rupt. De astă dată, o mamă supravieţuitoare a accidentului, care a dat naştere unui băieţel, la cîteva ore de la teribilul accident. Un accident pe lîngă care copilul nenăscut a trecut, neştiutor, în calea sa spre această lume. Un băiat sănătos, dar care nu a putut fi strîns imediat la pieptul mamei – mama e bolnavă, de Covid.

Parabola merge deci mai departe, ca şi lumea aceasta, despre care chiar atunci cînd zici că-i strîmbă şi fără cale de îndreptare, nu te lasă să disperi pînă la capăt. Nodurile celei mai teribile zile se adună într-o rară sclipire de lumină, care nu te părăseşte niciodată pe deplin, cufundat în deznădejde.

Morala acestei tragice poveşti e în copilul sănătos, născut la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi. El cuprinde, în trupul lui mic, vocaţia de supravieţuire, de construire a zilei de mîine pentru o naţiune, chiar şi în cele mai cumplite împrejurări. Care, Doamne fereşte, ar putea veni, pentru noi, odată cu aceşti nori sumbri, care se adună la Est. Dar întodeauna se va naşte, pentru neamul nostru cel chinuit, chiar şi în cele mai tragice împrejurări, o mică lumină. Ca acum, un copil.