Ion Cristoiu: Cum ne foloseam de citatele din Ceauşescu pentru a scrie adevăruri incomode

Prima apariţie a paginii Opinia literară şi artistică înfiinţate de mine după ce-am ajuns redactor şef adjunct pe Cultură la Scînteia tineretului a avut loc sîmbătă, 2 februarie 1980. Structura şi conţinutul anunţă Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului din 20 septembrie 1980, deşi în februarie 1980 nici prin visele mele cele mai plăcute nu-mi trecea vestea că la un moment dat voi conduce o revistă literară.

Judecarea primului număr din Opinia literară şi artistică trebuie să ţină cont de condiţiile de bară fixă în care se desfăşura activitatea de ziarist în ultimii ani de domnie ai lui Nicolae Ceauşescu. La începutul lui 1980, regimul intrase demult în procesul de împietrire în rutină şi învechire acoperit cu mari eforturi de sclipiciul propagandei şi ea tot mai obosită. Măsurile de precauţie constau în plasarea materialelor cu cîntec sub titluri clişeu, astfel încît să nu atragă atenţia vigilenţilor. E într-un fel opusul titlurilor date azi pe site-uri pentru a întreţine febra clickbaiturilor. Acum, se dau titluri tari, senzaţionale, fără nici o legătură cu conţinutul, în cele mai multe cazuri un fel de apă chioară pe post de supă de protocol. Atunci dădea titluri banale, clişeu, fără nici o legătură cu conţinutul, care era interesant.

Astfel pagina era pusă sub protecţia unui citat din Nicolae Ceauşescu. Eram meşter la a găsi citate care să justifice textul îndrăzneţ aşezat sub umbrela Conducătorului. Aşa cum am mai scris, opera lui Nicolae Ceauşescu urma procesul complex de trecere de la Primăvara bucureşteană dintre 1965-1971 la Iarna Birocraţiei rutiniere definită prin absenţa oricărui spirit, inclusiv a spiritului revoluţionar. Citatul care patrona pagina era acesta:

„Cultivînd consecvent spiritul obiectiv, ştiinţific în judecarea valorilor literare, manifestînd exigenţă principială faţă de lipsurile şi fenomenele negative din sfera creaţiei, critica trebuie să încurajeze cu pasiune orientările pozitive, valorile autentice, să constituie un sprijin real în dezvoltarea literaturii noastre revoluţionare.”

Celor de azi, dar şi celor mai vechi, care o fac pe anticomuniştii, pentru că altceva nu pot face, textul nu le spune mare lucru. E un citat din Nicolae Ceauşescu, pur şi simplu.

Nimic mai greşit.

Din 1965 pînă în 1980, Nicolae Ceauşescu oferea publicului un marfar de citate. Destinul lui Ceauşescu a fost de la liberalism la dogmatism. Între 1965 şi 1971 România a cunoscut ceea ce eu am insistat să reamintesc ani întregi Primăvara de la Bucureşti, mai lungă şi mai profundă decît Primăvara de la Praga. Primăvara de la Praga a fost chiar doar o primăvară. Tancurile sovietice au îngropat-o cînd abia se ridicase în două picioruşe şi începuse să gîngurească. Primăvara de la Bucureşti a durat din 1965 pînă în 1971 şi, spre deosebire de Primăvara pragheză, a reuşit să schimbe ţara şi oamenii din temelii. În aceşti ani m-am format ca ziarist şi gînditor. Ca ziarist şi gînditor care, fără să nege comunismul, vedea lumea altfel decît staliniştii puşi pe intrigi la casele de pensii. Ca mine au fost mii de funcţionari ai partidului şi statului. Cînd Ceauşescu a schimbat macazul, el a intrat în conflict nu cu anticomuniştii din Occident, ci cu comuniştii din România. Formaţi de Ceauşescu Tînărul la şcoala profesionalismului, a competenţei, a comunismului inteligent, cuceritor, aceştia au opus rezistenţă în interiorul Sistemului. Şi una dintre formele acestei rezistenţe era de a face lucruri liberale sub acoperirea citatelor din Ceauşescu Tînărul.

Citatul de mai sus corespundea perfect intenţiilor mele de a face o pagină de cultură profesionistă.

Nicolae Ceauşescu se referea în citatul respectiv la critica literar- artistică.

„Cultivînd consecvent spiritul obiectiv, ştiinţific în judecarea valorilor literare, manifestînd exigenţă principială faţă de lipsurile şi fenomenele negative din sfera creaţiei”, critica – spune Ceauşescu- trebuie să încurajeze valorile autentice.

Pagina s-a remarcat de la început prin spiritul caustic, prin ironizarea prostiilor din creaţie, prin punerea la lucru a notiţei răutăcioase.

Îl contraziceam noi, cei care scriam Opinia, în vreun fel beştelind anumite opere literare, realizînd portrete ale scriitorilor tineri talentaţi?

Fireşte că nu.

Evident, prin valori autentice, Nicolae Ceauşescu înţelegea pe pastişorii lui Coşbuc. Da, dar din punct de vedere public nu ne putea reproşa nimic.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro