ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea | Anonimă la Securitate: ”Au o mutră de bandiţi şi oameni răi. Stîrpiţi aceste vipere, care ne împroşcă numai cu venin!”

Despre vocaţia ”turnătoriei” la români s-a scris mult şi uneori în note exagerate. S-a făcut apel chiar şi la balada Mioriţei, transformată sui-generis în prototipul delaţiunii, ca ”specific” cuprins în gena românului. Aşa cum o dovedesc însă documentele Securităţii, populaţia României nu s-a bulucit de bunăvoie să dea cu subsemnatul la Securitate, turnîndu-şi semenii. Cei care o făceau din proprie iniţiativă erau puţini şi în genere mînaţi de motive personale, din ură faţă de o anume persoană, pe care o voiau distrusă, înlăturată din calea lor – şi apelau pentru asta la Securitate. Din păcate, tot în arhivele Securităţii asemenea exemple abundă.

”Un devotat” şi o discuţie, la o pomană

În 29 ianuarie 1973, ”tovarăşul comandat” al Securităţii din Călimăneşti primea o anonimă, semnată ”Un devotat”: ”Vă scriu pentru că aşa e mai bine, decît să vă spun verbal, că nu aş vrea să mă afle nimeni: la noi în Călimăneşti se petrec lucruri necinsitite şi Miliţia nu-i descoperă. Aşa se exemplu, la (...), care locuieşte unde e şi autogara, acesta a făcut o masă parastas pentru soţia lui care a murit şi a ţinut să invite tot oameni de talia lui. Acesta a fost un mare legionar în Călimăneşti, e un om rău de gură, cu toţi vecinii se ceartă. A chemat la acea masă pe 27 ianuarie 1973 pe unul Guştetoiu din Vîlcea, pe Lazăr, fost ţărănist şi condamnat şi pe Alexe, avocat, tot fost politician ţărănist. Pe ei i-a băgat separat la masă, se auzea gură mare, dar nu ştiu ce au discutat, dar cred că tot contra regimului, că toţi sînt nişte duşmani ai comunismului. Un devotat”.

Exemplul dat de ”devotatul” cetăţean din Călimăneşti, în documentul care ilustrează acest tip de turnătorie nu e unul singular. Deseori, Securitatea se confrunta cu avalanşe de asemenea ”bileţele”, provenind de la una şi aceeaşi persoană, care făcuse o fixaţie asupra unui duşman personal şi căuta să-l distrugă, prin orice mijloace. Iar Securitatea era cunoscută drept cea mai ”distructivă”, dar şi  cea mai ”eficientă” insitutuţie, atunci cînd cineva, din motive personale, îşi dorea cel mai mult ca o anumită persoană pe care o ura, să dispară subit din peisaj.

În cazul de mai sus, ”urmărirea informativă” a celor menţionaţi în scrisoarea anonimă s-a intensificat. Dosarele lor de foşti deţinuţi politici au crescut în volum, iar protagniştii întîlnirii de la acea pomană au fost chemaţi, rînd pe rînd, la Securitate, fiind ”avertizaţi” că îi paşte o nouă condamnare. Altădată, cu două decenii în urmă, acest bileţel al cetăţeanului ”devotat” ar fi fost o probă suficientă pentru Securitate, să-i trimită pe toţi cel puţin în lagăr, dacă nu să-i şi condamne pentru ”uneltire”. Dar timpurile se schimbaseră, iar Securitatea nu mai putea apela la mijloacele ei tradiţionale, pentru orice fleac.

”Duşmanul de clasă n-a amuţit, mocneşte şi va răsufla, atunci cînd nu vă aşteptaţi!”

În perioada de instaurare a comunismului, şi mai receptivă faţă de asemenea delaţiuni, Securitatea privea cu cea mai mare seriozitate denunţurile, fie ele şi anonime. Abundă asemenea exemple, din neferericire, în arhivele ei. Unele se încheie, la finele unor rînduri, încărcate de o ură adese viscerală, în mod comic, dacă n-ar fi avut urmări tragice: cu îndemnul, la modă atunci, ”Luptăm pentru pace!”. Era de fapt lupta măruntă a unor oameni cu cei pe care-i duşmăneau din diferite motive şi pe care nu ezitau să-i dea pe mîna Securităţii, rezolvîndu-şi astfel diferendele personale.

Iată un asemenea exemplu. Anonima este scrisă citeţ, cu majuscule. Se încheie cu o urare, adresată securiştilor: ”Noroc bun!”. Se înţelege că în documnetarea ”activităţii duşmănoase” a unei întregi familii turnate, despre care autorul anonimei oferă o sumedenie de date: ”Există un individ cu numele de Nica Ion din raionul Tr.Măgurele. care de cîţiva ani s-a pripăşit şi care a locuit multă vreme în str. Şindrilei nr. 23 din Bucureşti, de unde apoi a părăsit familia, pentru a se ocupa de fapte dubioase şi certate cu Justiţia ţării, cu sediul activităţii sale pe Calea Griviţei - Gara de Nord. Soţia sa şi copiii de care nu s-a divorţat locuiesc şi acum la acea adresă şi, dacă doriţi să ştiţi multe lucruri interesante care privesc societatea şi justiţia Republicii, puteţi să le aflaţi de la acea familie părăsită. Acest individ, are o înfăţişare de bandit şi criminal şi cine o cunoaşte sora sa, Olimpia Nica, funcţionară la Uzina Steaua Roşie, de lîngă Gara Filaret, şi aceasta, ca şi el, au aceeaşi mutră de bandit şi oameni răi.

Nu se poate ca să fie altfel şi să nu urască regimul nostru, atîta vreme cît sunt fii de chiaburi, lipitori ai satelor. Acest individ este mai periculos decît vă închipuiţi, căci duce o viaţa de imbecilizare, în beţii şi nu se ştie de unde procură banii necesari pentru aceasta. Cîţiva ani în urmă, prin 1952, era veşnic căutat de Miliţie şi Securitate. De multe ori era prins, dar scăpa prin diverse tertipuri. Poseda, poate şi astăzi posedă multe buletine de Biroul Populaţiei, cu care iese din încurcături. Prin 1952, a fost cercetat de multe ori de Miliţie şi tot de atîtea ori a fost chemată pentru informaţii şi sora lui, d-ra Nica Olimpia, care, deşi unde şi ce face, duce Miliţia în eroare. Posedă mulţi bani, în concluzie, acest individ periculos, după afirmaţiile unora, se bănuieşte că ar avea legături cu bandiţii din munţi, pe care îi ajută sau îi informează sub diverse forme.

În concluzie, trebuie să fiţi vigilenţi şi să nu luaţi lucrurile în glumă. Este în joc securitatea ţării şi o datorie de conştiinţă, să o apăraţi. Duşmanul de clasă n-a amuţit, mocneşte şi va răsufla, atunci cînd nu vă aşteptaţi. Stîrpiţi aceste vipere, care ne împroaşcă numai cu venin şi care subminează regimul nostru. Cercetaţi şi descoperiţi adevărul şi să nu aveţi momente de îndoieli, căci toate miorlăiturile lor vor căuta să vă înmoaie inima. Cercetaţi în primul rînd pe acest individ Nica Ion, pe care-l veţi descoperi uşor, prin sora lui, Nica Olimpia şi soţia lui Aurica Nica, ale căror domicilii sunt arătate mai sus”.

”Stîrpiţi aceste vipere!” Pe Nica şi tot neamul lui

Turnătorul (sau turnătoarea) are în vedere tot neamul lui Nica. ”Cercetaţi în al doilea rînd pe sora lui, Nica Olimpia, care şi-a părăsit locul natal, ca să nu dea societăţii nimic, decît să ia locul unui fiu de muncitor, plimbîndu-şi în viaţa de toate zilele intrigele şi asupra populaţiei Bucureştiului. Merita, pentru ce a învăţat, să fie trimisă la ţară, în învăţămînt, căci pentru aşa ceva este pregătită. Cercetaţi pe sora ei casătorită, şi care acum locuieşte în Tr. Măgurele, căci au fost îndepărtaţi din învăţămînt, pentru originea lor putredă de chiaburi şi pentru atitudinea lor, faţă de înfăptuirile regimului nostru. Cercetaţi pe tatăl lor, Vasile Nica din comuna Ologi, chiabur, lipitoare a satului, care deţine pămînt mult, vie, vite şi grîne. Stîrpiţi pe aceste vipere ale regimului şi veţi vedea că marea masă a celor de muncesc e alături de voi. Noroc bun!”

O a doua scrisoare ”anonimă” se referă la socrul şi la soacra lui Nica, vinovaţi de a fi furat o… sobă!: ”În comuna unde au locuit şi funţionat ca învăţători tovarăşii Ciupitu Mihai şi soţia sa, care, în ultima vreme, au fost îndepărtaţi din serviciu, ca şi politic. Locuiesc în casa lor proprie din oraşul Tr.Măgurele şi trăiesc din veniturile pămînturllor ce le posedă de la părinţi în Vădăstriţa. În timp ce erau învăţători, tov. Ciupitu Mihai a fost trimis la Bucureşti, să cumpere pentru Sfatul Popular un număr de sobe de teracotă, dar din aceste sobe Ciupitu a ... ciupit o sobă, prin aceea că le-a cumpărat de un număr mai mare şi a făcut o sobă mai mult, făcîndu-le de dimensiuni mai mici. Este uşor de văzut cum este făcută, după numărul de dale. Numărul rîndurilor de dale, înmulţindu-Ie cu şirurile, vor rezulta exact o sobă mai puţin. Soba furată a fost lăsată în trecere la socrul său, în comuna Ologi, chiaburul Nica Vasile. Astăzi poate să mai fie acolo, iar mai sigur este instalată în casa lui din Tr. Măgurele. Soba furată este de culoare ca şi a Sfatului Popular din comună.

Pe lîngă soba aceasta, poate vor mai fi şi alte lucruri de găsit, dacă se va verifica gestiunea lor, ca învăţători în comună. Bunul ţării este furat de chiaburi şi trebuie recuperat, iar vinovaţii să-şi ia pedeapsa. Personal VOI VERIFICA mersul cercetărilor şi, la nevoie, voi sesiza Comitetul Central, pentru cei ce nu-şi vor face datoria”. Şi această ”anonimă” se încheie, precum prima, cu urarea Noroc bun!”

Direcţia Regională a Securităţii din Bucureşti a privit cu mare interes informaţiile din cele două anonime, deşi erau nişte mizerii. Nu numai pentru conţinut, dar pentru că erau ei înşişi vizaţi, fiind ameninţaţi că vor fi ”turnaţi” mai sus, dacă nu vor lua măsuri. Îi interesa nu doar să verifice informaţiile, ci şi de la cine vin. Prin adresa  371/153 233 cu menţiunea ”Strict Secret” din 24 iunie 1955, generalul-maior Stancu şi şeful serviciului de ”înscrisuri” (care privea identifiarea autorilor anonimelor, de la manifeste la delaţiuni), căptanul Emil Niculescu-Mizil) trimiteau din Capitală către Securitatea raională de la Turnu Măgurele (Raionul ”Tudor Vladimirescu”, pe atunci) o copie dactilografiată după delaţiuni, însoţită de indicaţii.

”Anexăm alăturat, în copie, un număr de 2 scrisori. expediate de către un anonim din Bucureşti, prin care demască unele acţiuni duşmănoase ale numitului Nica Ion din Bucureşti, pe care ni-I semnalează că ar avea legături cu bandiţii din munţi. Verificările ce le veţi intreprinde în direcţia lui Nica Ion trebuie să ducă la o eventuală confirmare a celor semnalate în anonime sau la identificarea autorului, care se crede a fi din rîndurile celor restructurati, învăţători, sau din rîndul prietenilor mai apropiaţi. În sensul celor arătate mai sus, treceţi de urgenţă la verificare şi raportaţi rezultatele obţinute, cu date de identificare. Termen de executare: 15 zile de la primirea prezentului ordin”.

”Aţi cunoscut şi oblăduit în rîndul oamenilor muncii o fiică de chiabur, lipitoare a satelor”

Urmarea directă şi imediată a ordinului de mai sus nu o cunoaştem. Cea indirectă a fost aceea că Ion Nica a ajuns în penitenciarul Văcăreşti, iar Ciupitu Marin a fost deţinut, fără să fie judecat, vreme de şase luni în peniteciarul Craiova. Autorul ”anonimelor” n-a fost identificat, dar, profilactic, s-au luat totuşi nişte măsuri: Securitatea era, într-un fel, conştientă nu doar că nu iese fum fără foc, dar şi că, arestînd pe oricine, la întîmplare, dacă acesta nu era din rîndurile ”partidului clasei muncitoare”, cu siguranţă era din partea cealaltă – cea a ”duşmanilor de clasă”. Iar delaţiunile, anonime sau nu, ofereau suportul şi ”individualizau” această vinovăţie, aprioric stabilită.

Dar ura îndreptată de anonimul autor al scrisorilor de mai sus împotriva familiei Nica, o ură care a băgat la închisoare doi oameni poate nevinovaţi nu s-a potolit, nici peste ani. Acesta a urmărit-o pe sora mai mică a lui Ion Nica, despre care scria în 1 mai 1969, ”Către Consiliul Securităţii Statului, Bucureşti”: ”Trăiască 1 Mai este deviza pe care o ştiţi, dar, din cauza unor lipsuri şi, mai ales din cauză că sunteţi influenţati de alţii, lăsaţi ca în rîndul muncitorilor cinstiţi să trăiască unele elemente periculoase regimului. Aceste lipsuri şi ale cadrelor care au misiunea de a face totul împotriva duşmanilor clasei muncitoare vor duce la greu impas, căci viermele încet şi sigur roade.

Aţi cunoscut şi oblăduit în rîndul oamenilor muncii o fiică de chiabur lipitoare a satelor, d-ra Nica. După ce a lucrat la Direcţia Mecanizării, a fost restructurată, ca numai după cîteva zile să fie transferată Uzina Steaua Au fost de mult restructuraţi oameni cu familie grea, dar nici unul, sau aproape toţi, nu au fost plasaţi să cîştige o pîine aşa uşoară, ca pentru această domnişoară, pentru care s-a găsit loc imediat. Cine o controlează, cine ascunde originea ei putredă? Că este cineva, şi dvs. o veţi afla. Ce aduce ea regimului? Nimic, absolut nimic. Face ochi dulci celor ce o protejează şi îşi duce comodă traiul şi aşteaptă timpuri bune, pentru a-şi arăta ghiarele, ea, fraţii şi părinţii ei.

De ce merită această inadaptată să stea între noi, ea trebuie izgonită, sau poate mai rău, dacă îi cercetaţi legăturile ei cu un frate, care precis a avut ceva cu formaţiile de bandiţi din munţi. Şi acesta este tot un beţiv, care nu face nimic, sau face ceva rău. Vedeţi cum s-a şi întîmplat cu cele arătate mai sus şi poate descoperiţi mai multe lucruri interesante. În nici un caz această femeie nu trebuie să mai rămînă în serviciu, ca să mănînce pîinea pe care o merită un muncitor cinstit”. De astă dată, delaţiunea nu mai e urmată de urarea ”Noroc bun!” şi nu i s-a mai dat nicio atenţie, fiind doar anexată la dosarul fratelui ”domnişoarei Olimpia”, Ion Nica.

Dar delaţiunile de mai sus demonstrează un fapt: comunismul a descătuşat ce era mai rău în oameni. Ura nu mai era una neputincioasă, ci găsea un cîmp de manifestare a ei, la adăpost de orice pericol. Ura ”de clasă” era atît de general formulată de regim, încît putea fi folosită pentru a lovi în orice inamic personal, chiar la adăpostul laş al anonimatului. Iar ”casa urii”, cea care primea generoasă toate aceste anonime şi le dădea substanţă prin acţiunile ei era Securitatea.