COMENTARIU Marius Oprea: Spală-te pe mâini şi roagă-te

Criza economică e la început. Criza învăţămîntului în schimb continuă, de trei decenii încoace. Nici la noi, nici pe aiurea pandemia nu se lasă dusă, cu una cu două şi vaccinul de la Oxford a fost aruncat la coş. Vaccinul lui Putin a funcţionat, pe bază de ceai şi l-a scăpat de liderul opoziţiei. Iarăşi e iureş în lume, iar tot ce se întîmplă devine din ce în ce mai greu de înţeles. Pînă una-alta, vara a luat sfîrşit şi a început şcoala. Pauza s-a terminat. Ce urmează?

Şcoala se deschide într-un format semaforizat, de la verde la roşu. Dar a început, într-adevăr? De fapt, elevii se află, din nefericire încă într-o vacanţă prelungită, dacă mă gîndesc la criza manualelor, despre care nu se mai vorbeşte, dar asta nu înseamnă că a luat sfîrşit, la ineficienţa în planul practic al învăţării a unor ”programe şcolare”, care sînt vechi de pe vremea lui Pazvante (sau a şcolii pe care am urmat-o eu), care cînd se mai schimbă, se întîmplă pentru că se scot, de pildă, clasici ai literaturii ”incorect politic”, ori se încearcă o agresivă ”educaţie de gen”. Se renunţă la istorie, la latină, la dirigenţie şi, după cum arată un avertisment al Academiei Române, nebăgat în seamă de cei responsabili, la tot ceea ce ne-ar putea defini personalitatea şi afirma naţiunea. E bine? E rău? Eu zic că asta e de rău.

Atunci cînd se fac schimbări, ”reforme”, nimeni nu mai înţelege nimic – nici măcar cei ce le fac, de unde şi porecla de ”Abramburica”, cu care s-a ales o fostă ministră a învăţămîntului. Învăţămîntul a fost mult-clamat în discursurile politice, a fost luat în seamă chiar de preşedintele Klaus Iohannis, în singurul şi eşuatul lui ”proiect de ţară”, frumos numit ”România educată”, dar era la pămînt şi înainte de pandemie. Acum riscă să intre sub el, să fie înmormîntat sub faldurile tricolorului roşu-galben-verde, chiar în faţa şcolii, în ”careu”. Dar ceea ce este mai rău abia de-acum începe: profesorii, excedaţi de hîrţogăraie şi încă destul de prost plătiţi, astfel încît la ”meserie” să nu se înghesuie prea mulţi (şi buni), au acum de-a face cu cel mai indisciplinat elev – Covid-ul.  

Am aflat duminică seara de la doamna Anisie (care, dacă e să luăm ”abramburica” drept unitate de măsură, ea atinge nivelul de 50-60 de mega-abramburici) că, la nivelul întregii ţări, circa 200 de cadre didactice sînt indisponibile medical (peste 100 fiind infectate cu Covid) şi aproape 150 şi-au depus, la 1 septembrie, dosarul de pensionare. În cazul din urmă nu e acelaşi lucru ca în cazul medicilor, care plecau ”din sistem” la începutul pandemiei din frică, trădînd astfel jurămîntul meseriei lor. Dar e totuşi un semnal, al saţietăţii, faţă de o realitate care scapă controlului. Era greu pînă acum la catedră, dar de acum înainte e o sfidare a limitelor. Cum trebuie să treci din clasă în ”on-line”, cum împaci două stiluri diferite de a preda materia, cum îţi împarţi timpul între elevii din şcoală şi cei de acasă, nimeni nu ştie. Nimeni nu ştie nici cît va dura, dacă va dura, mersul la şcoală şi nu cumva ”al doilea val” al pandemiei va face toate şcolile ”roşii”, mai repede decît ne aşteptăm. Nimeni nu ştie cum se vor împăca elevii cu masca şi cu ”distanţarea socială” (nefericită sintagmă!), ei, care pînă acum fuseseră protejaţi de părinţi, atîta vreme cît nici adulţii nu se împacă cu ea şi conflictul dintre corona-scepticii din ce în ce mai agresivi şi ”docilii cu botniţă” se acutizează. E deajuns într-o şcoală ca un grup mic de elevi să se declare şi ei sceptici (din teribilism, sau pentru că aşa au învăţat acasă), ca un întreg efort de ”reglementare” să o ia la vale.

De fapt, despre asta e vorba: de reglementări. La asta sîntem cei mai buni. Meşteri în reguli. În genere, statul reglementează şi cetăţeanul trebuie să joace după aceste reguli – dacă nu o face, pentru asta sînt ”instituţii de forţă”, cum se zice. Bun, avem reguli şi pentru începerea şcolii, cum am avut chiar şi pentru accesul la păcănele. Ca orice regulă, ele s-au schimbat tot timpul, pînă în ultima clipă şi din mers. Părinţii au stat la cozi, în plin Covid, pentru ”aviz epidemiologic” şi adeverinţele de vaccinare solicitate ca ”obligatorii” pentru copiii lor, ca să se dispună vineri, cu două zile înainte de începerea şcolii, că nu mai e nevoie de ele; şi abia duminică seara s-au stabilit ”culorile” sub care începe fiecare şcoală în parte. Mai mari încurcături ca pînă acum, parcă nu s-au mai văzut în ”România educată” a preşedintelui, care o are drept prototip pe ministra învăţămîntului din ”guvernul său”. Sînt însă probleme şi mai serioase. Avem reguli, dar cum să faci poliţie în şcoală, ca să urmăreşti respectarea lor? Nu le poţi face copiilor dosare penale pentru ”zădărnicirea combaterii coronavirsului”. Cum să ai ochi peste tot şi tot timpul, să fii un fel de SRI şcolar, şi cu ce temei să-i pedepseşti pe cei ce încalcă regula ”măştii”, sau pe cei ce-şi dau mîna, se îmbrăţişează sau se îmbrîncesc în pauze? Asta-i bună! Şcoala, după reglementări, dacă ar fi respectate în litera lor, s-ar derula după scene care-mi aduc aminte de ecranizarea romanului ”1984”, al lui Orwell.

Singurul nostru noroc este că, spre deosebire de adulţi, de copii se lipeşte mai greu coronavirusul. Asta nu înseamnă că dacă-l iau, copiii nu-l duc şi acasă. De-ar putea învăţa ei la fel de uşor cum s-ar putea îmbolnăvi, ori purta fără să ştie virusul, abia atunci am avea ”România educată”, mesaj altfel uitat (din jenă) al preşedintelui Iohannis, pe care, în lipsă de altceva, l-a preluat dumincă seara şi l-a vînturat şi doamna Anisie, poate cel mai slab ministru al învăţămîntului din ultimii 30 de ani. Ea e un adevărat model al simptomului pandemiei care bîntuie ”guvernul lui Iohannis”, cu excepţia premierului, care însă nu poate mişca în front fără ”verde” de la Cotroceni şi a 2-3 minişti: mediocritatea.

Îmi aduc aminte acum ce îmi spunea un medic în vara anului 1995, cînd am stat cîteva zile printre leproşi, la Tichileşti. La plecare, l-am întrebat dacă nu e ceva, vreun atidot, sau vaccin, pentru că intrasem în locuinţele leproşilor, am stat cu ei la masă şi chiar dacă n-am mîncat din acelaşi blid, aş vrea să mă feresc cumva, să nu fi luat teribila boală. Fără să zîmbească, pentru că n-avea de ce, doctorul Paul mi-a spus că nu există niciun medicament sau vaccin împotriva leprei. Şi a adăugat, văzînd nedumerirea mea: ”spală-te pe mîini şi roagă-te!”.

Un îndemn la care, de ieri, de cînd a început şcoala, e bine să ne gîndim foarte serios. Căci în rest, nici Anisie şi nici ”România educată” a lui Iohannis nu ne oferă nicio garanţie, în afară de vorbe. Şi reguli.