PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Democraţia a devenit ”rotativă”. Votul românilor va hotărî doar cum se împart ministerele şi care vor fi miniştri, în interiorul aceleiaşi puteri. A lui Iohannis

Noua alianţă dintre PSD şi PNL arată ca lovitura de stat a transformării ”Frontului” în partid

Personal, am fost sceptic în legătură cu faptul că acesta este rezultatul unui scenariu, pus la cale de către Klaus Iohannis. Aşa cum i-am spus-o şi lui Ludovic Orban, într-o discuţie pe care am purtat-o de dimineaţă, cînd m-a atenţionat asupra judecăţii mele greşite, asupra lui Iohannis. Eu m-am îndoit de capacitatea preşedintelui de a ”compune” un plan de o asemenea anvergură. Ceea ce mi-a replicat Ludovic Orban, care m-a şi anunţat în avanpremieră de demisia sa şi a grupului de liberali din PNL, a fost că preşedintele Iohannis nu e de fapt singur.

Într-adevăr. Chiar dacă Iohannis e un ins în ultimă instanţă comod, dornic doar să deţină putere, dar fără viziunea de a o utiliza pentru binele comun şi nu are capacităţi de proiecţie, are totuşi în spate armata tăcută a ”sistemului”. Compus din servicii, care pare că au infiltrat totul. Şi aici nu vorbesc despre instituţii ca atare din sistemul de apărare şi siguranţă naţională, ci de oameni din interiorul lor. Ei au fost, sînt capabili şi de asemenea ”proiecţii” politice, au capacitatea şi ”instrumentele” umane pentru a le realiza. Şi le-au realizat. Pentru a-l menţine la putere pe Klaus Iohannis şi după 2024, ca prim-ministru perpetuu, al alianţei dintre social-democraţi şi liberali, la care se adaugă minorităţile, bineînţeles. Capabilă să conducă România, pînă se plictisesc – pentru că o asemenea majoritate parlamentară precum cea construită acum e greu de distrus. Istoria ne arată că e nevoie de şapte ani, pentru ca o opoziţie validă să o poată contracara. Exact pentru şapte ani a fost construit şi acest proiect politic, care ne întoarce în urmă cu trei decenii.

Încă din 4 noiembrie, anunţul a venit ”pe surse”: alianţa între PSD şi PNL nu e un accident istoric, rezultatul unei nevoi stringente de guvernare a ţării, într-o perioadă de maximă criză. Devine o permanenţă, curentul politic şi ”direcţia” pentru următorii şapte ani. Ceea ce înseamnă că în România alegerile nu mai contează, ele se contabilizează doar în ”rotativă” şi că democraţia e una relativă. Irelevantă. Ce contează e menţinerea puterii în acelaşi grup, care şi-o împarte sub sceptrul lui Iohannis. Nu doar că s-a născut ”pluralismul în cadrul Frontului”, cu alianţa dintre social-democraţi, liberali şi minorităţile naţionale, ci Frontul a acaparat şi întreaga putere, într-o adevărată lovitură de stat. Politică, dar sub guvernarea unui general.
Cît despre ”rotativă”, despre care presa încă glumeşte, ea consacră Noua alianţă dintre PSD şi PNL, şi o face să arate întocmai ca lovitura de stat a transformării ”Frontului Salvării Naţionale” în partid politic, la 23 ianuarie 1990.

Naşterea ”rotativei” aduce pluralismul în cadrul Frontului

La începutul acestei luni, la primele lor întîlniri, pesediştii şi liberalii au discutat că, dacă tot se căsătoresc de convenienţă, să-şi facă o căsnicie fericită. Şi cît mai lungă – cît o guvernare de 7 ani. Alianţa nu acoperă doar perioada rămasă până la alegerile din 2024, ci şi pe cea de după. Cînd în fruntea ei va fi, ghici cine, dacă nu fostul preşedinte Iohannis. Surse care au participat la aceste discuţii dintre cele două echipe de negociere conduse chiar de şefii celor două partide, PNL şi PSD, de Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, au spus că s-a agreat să meargă împreună la guvernare în următorii 7 ani, cu o alternanţă de prim-miniştri. La această propunere, venită de la pesedişti, Florin Cîţu a reacţionat, calificînd-o drept ”interesantă”. 

Ciolacu a declarat atunci, pe 4 noiembrie, că a avut ”o întâlnire bună cu PNL în ceea ce priveşte formarea unei noi majorităţi” şi a confirmat că în timpul discuţiilor s-a discutat soluţia premierilor prin rotaţie. 4 noiembrie 2021 este ziua de naştere a ”rotativei”, care poate lua locul unei democraţii reale, care va fi înlocuită doar de distribuirea puterii, obţinută prin vot, în interiorul aceleiaşi majorităţi parlmanetare stabile şi greu de urnit de la putere.

Lui Marcel Ciolacu îi pare că sună bine aşa: ”Sîntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta este un drum care va duce către formarea unei noi majorităţi”.  Şi a dus. În mare, cu mici accidente de parcurs, legate numai de dorinţa de putere a lui Cîţu şi de plăcerea pesediştilor de a-i umili pe liberali, totul a funcţionat exact ca atunci. Inclusiv propunerea de a merge la Cotroceni cu un singur nume de prim-ministru. Şi de la bun început acesta a fost Nicolae Ciucă, un liberal care e de fapt un general cu patru stele. Care-şi respectă comandatul suprem şi nici nu concepe să nu-i execute ordinele. Dacă liberalii au devenit de fapt fesenişti, de ce să nu se preschimbe şi preşedintele Klaus Ioahnnis în Ion Iliescu?

Reacţia faţă de punerea în aplicare a scenariului puterii de şapte ani a lui Klaus Iohannis, cu preţul anihilării Partidului Naţional Liberal într-o alianţă ruşionasă şi de neconceput cu un an în urmă, nu a întîrziat. Liberalii care i-au rămas fideli lui Ludovic Orban, după puciul ”echipei cîştigătoare” controlată de la Cotroceni, care i-a predat formal puterea în partid lui Florin Cîţu, au părăsit PNL-ul şi nu doar ”grupul parlamentar”, cum au făcut-o initial. După ce şi-a îndeplinit ”misiunea”, sperînd zadarnic la menţinerea puterii sale ca premier, Cîţu a fost ”parcat” în cimitirul elefanţilor, fiind ales pentru serviciile sale ca preşedinte al Senatului. Formal, al doilea om din stat. Dacă Iohannis s-a preschimbat în Iliescu, şi Cîţu e un Oliviu Gherman perfect.

Din partid, n-au plecat toţi cei 40 de parlamentari liberali, care l-au susţinut şi după alegeri pe Ludovic Orban. Un grup de 23 au spus că ei încă mai cred în ”opoziţia din interior”. O sintagmă pe care am mai auzit-o în anii comunismului, de la oameni care încercau doar să-şi justifice compromisul de a-şi păstra poziţia, cu orice preţ. E evident că o asemenea opoziţie, chiar dacă se va manifesta, va rămîne irelevantă. Însă cei care au plecat, au făcut-o spunînd tot ce era de spus.

Opoziţia liberală la proiectul de renaştere a Frontului

Personal, mi-a plăcut foarte mult sinceritatea şi pasiunea cu care a vorbit Violeta Alexandru, la conferinţa de presă a celor 17 parlamentari demisionari: ”Politica este o chestiune de încredere şi nu ne permitem să pierdem încrederea oamenilor, pentru că le-am promis că îi scăpăm de PSD. Alt motiv este că am observat o mare laşitate în PNL. Fie nu participă la şedinţe, fie se fac că n-au ridicat mîna destul de sus. Cînd un om este laş este greu să iei decizii care nu sunt întotdeauna comode. Cît de uşor se ascund în spatele băncilor! Nu acesta este modul în care eu şi colegii mei vrem să facem politică. Mi-am pus demisia cu greutate. Îi invit alături pe toţi liberalii care ştiu că nu aşa se face politică, va veni momentul în care se vor întoarce în stradă şi le va fi ruşine să se uite în ochii oamenilor”.

Există un prag dincolo de care libertatea interioară depăşeşte gradul de obedienţă, dictat de un instinct de conservare a puterii. 17 dintre parlamentarii liberali l-au trecut. Unul dintre ei, Alexandru Kocsis Cristea a postat încă din seara anterioară conferinţei de presă decizia sa: „Să ştiţi că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toţi cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL. Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD. La începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari în PNL care am semnat scrisoarea deschisă, prin care ceream renunţarea la orice discuţie cu PSD şi refacerea de urgenţă a coaliţiei de dreapta. După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe şi ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct, care susţinea că soluţia este opoziţia din interiorul PNL”.

Faza a fost însă depăşită, pentru că răul a fost deja făcut. Alexandru Kocsis Cristea arată că totul s-a decis la ultima şedinţă a BPN-ului, cînd s-a arătat şi laşitatea colegilor săi, despre care a vorbit Violeta Alexandru „Astăzi (22 noiembrie – n.n.) a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PDS. Au fost 29 de voturi pentru, 10 împotrivă, 9 abţineri şi 17 absenţi. Dintre absenţi, unii au trimis epistole către BPN atacându-l pe Florin Cîţu, simple piruete de imagine, fără finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevărat ar fi fost VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Nu au făcut-o. Aceasta este dovada clară că, în acest moment, nu se poate face nicio opoziţie din interiorul PNL. Mîine, alături de ceilalţi 16 colegi care şi-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL. Marele Partid Naţional Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independenţă, două Războaie Mondiale şi peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în faţa lui Klaus Iohannis, un politician mediocru şi meschin care ne-a păcălit pe toţi”.

E o păcăleală, sau un plan bine pus la punct? Ludovic Orban, din perspectiva experienţei sale politice de trei decenii în interiorul PNL îl acuză direct pe preşedintele Iohannis de dezastrul politic al partidului, împins într-o ”alianţă contra naturii”, doar pentru ca acesta să-şi asigure funcţia: ” „Nu pot să mă abţin şi să spun câteva cuvinte despre chiriaşul de la Cotroceni. Oricât de multe ascunde, oricât de departe va sta de oameni, tot îl vor ajunge scrâşnelile din dinţi, sudalmele şi blestemele oamenilor pe care i-a trădat. Nimeni nu scapă atunci când îşi bate joc de oameni. Cu o cotă de încredere prăbuşită, fără niciun fel de legitimitate şi autoritate morală, Klaus Werner Iohannis încă îşi face planuri. Singurul plan pe care trebuie să şi-l facă este să-i slugărească cât mai mult pe PSD-işti, ca nu cumva să treacă suspendarea prin Parlament. Pentru că, dacă se va întoarce la popor, prin referendum de demitere, mandatul lui va înceta înainte de termen”. Asta e clar. Cum devine din ce în ce mai clar şi că un asemenea dezastru politic pentru partid, nu putea să funcţioneze neplanificat şi că nu poate fi un simplu accident, din cauza factorilor externi, cum ar fi criza economică, energetică şi medicală. Ci că e rezultatul unei ”planificări” de la Cotroceni. Inclusiv ”rotativa”, planul de guvernare a PNL-ului lui Iohannis, în asociere cu PSD-ul, o combinaţie care, în sfîrşit, a dat ceea ce preşedintele îşi dorea demult: un guvern al său.

”Nici nu contează ce culoare are pisica, dacă prinde şoareci”, a spus odată cinic Den Xiaoping, liderul chinez, întrebat de reformele pe care le-a introdus în China la finele erei Mao, şi care semănau mai mult a capitalism. După aceeaşi logică similară, pentru Klaus Iohannis nu conteză culoarea guvernului. Să fie al său, să-l stăpînească şi să nu-i iasă din cuvînt. Restul sînt vorbe. Într-adevăr, cum spunea Orban, ”din ceea ce este astăzi sub sigla PNL n-a mai rămas decât o carcasă goală, populată de oameni”. Puterea s-a mutat altundeva. Şi ne-am întors, pe nesimţite, tot la ”democraţia originală”, la vechiul sistem. Doar numele protagoniştilor s-a schimbat, piesa e aceeaşi. Democraţia a devenit ”rotativă”. Dacă lucrurile rămîn aşa, votul românilor, cînd va veni, va hotărî doar cum se împart miniştri, în interiorul aceleiaşi puteri. A lui Iohannis.