PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Numele lui Putin nu va fi asociat doar cu crimele de război, ci şi cu imaginea unui copil mort de foame

Ce se întîmplă cînd ”sătulul nu crede celui flămînd”

”Vă pot ruga să nu ignoraţi ceea ce se întîmplă în Ucraina, pentru că e vorba de vieţi, destine, vise, familii, bătrîni, copii care sînt ucise sau alterate pentru totdeauna. Trăim vremuri istorice, cu consecinţe istorice. Viitorul nu este încă scris, însă fiecare dintre noi îl scriem prin acţiunile şi alegerile noastre de fiecare zi. Ignorăm sau ne informăm. Sîntem apatici sau ne implicăm. Ne ascundem sau contaminăm oamenii din jurul nostru cu motivaţie să acţioneze. Relativizăm totul (toţi sînt la fel, nimic nu e bine, totul merge doar prost) sau ne educăm şi învăţăm să facem alegeri raţionale.

Viitorul este în mîinile noastre, ale fiecăruia dintre noi şi se scrie paragraf cu paragraf. Depinde de fiecare dintre noi cum va fi el. Războiul din Ucraina ne învaţă că fiecare om contează, că fiecare voce contează, că implicarea şi rezilienţa, stăruinţa în decizii bune, contează. Democraţia se apără în fiecare zi. Ucraina ne învaţă, prin sacrificiu propriu că nu este despre alţii, ci este despre noi”, a scris deosebit de inspirat Radu Hossu, activist public din Braşov, pe pagina sa de facebook, unde face, de multă vreme, un buletin zilnic al derulării evenimentelor din Ucraina. Exact aşa stau lucrurile. Inclusiv în ceea ce priveşte ameninţarea foametei, la nivel mondial.

Din păcate, ”acţiunea românească” cel mai des întîlnită (mai ales în mediul virtual) este aceea de ”relativizare”, cum a numit-o Radu Hossu. Toţi sînt de vină, toţi sînt proşti. Bineînţeles, nu noi înşine. Noi ”ne descurcăm”. Dar şi acest ”descurcat” are o limită, atunci cînd resursele generale se împuţinează, efectiv. O posibilă criză alimentară mondială nu are cum să ne ocolească, fie şi în cazul unei recolte bune de cereale sau de floarea soarelui în România – nu sînt de ajuns, într-o lume globalizată. Într-adevăr, David Beasley, care a fost recent la frontiera dintre Ucraina şi Polonia şi a observat cum merg lucrurile, a văzut o situaţie agravată atît de întreruperea producţiei agricole din Ucraina, în condiţiile războiului, cît şi a lanţurilor de export – pentru că bombardamentele ruseşti au agravat infrastructura ţării, iar porturile sînt fie ocupate, ca Mariopol, fie sub asediu, ca Odessa.

”Cînd lumea se confruntă deja cu un nivel fără precedent de foamete, este deosebit de tragic să vedem foamea apărînd în Ucraina, care a fost de multă vreme grînarul Europei”, a declarant David Beasley. El ştie ce spune: Rusia şi Ucraina exportă 29% din grîul lumii. Criza anunţată a grîului ”va eroda securitatea alimentară a milioane de persoane”, din care multe ”sînt deja în pragul foametei”.

Cele mai numeroase victime vor fi ţările deja în criză alimentară, de multă vreme – cele africane, unde, sub impactul crizei mondiale, ajutoarele vor fi mult diminuate. Reflexul în faţa unei asemenea crize e să te asiguri întîi pe tine. ”Umanitatea” se diminuează drastic, cu stomacul gol. Chiar dacă ”sătulul nu crede celui flămînd”, cum se spune pe la noi, totuşi îşi dă de la gură o bucată de pîine, din prisos. Dar cînd nu mai există acest prisos şi riscă să rămînă şi el flămînd, şi sătulul îşi drămuieşte pîinea. Chiar dacă nu va fi o adevărată foamete, în accepţia ei clasică, cei care deja mureau de foame pînă acum se vor înmulţi.  Cînd sătulul va crede că ajunge el însuşi flămînd, devine nu doar chibzuit, ci hapsîn de-a binelea.

În 1998, indianul Amartya Kumar Senindia, profesor la Oxford şi apoi la Harvard a primit Premiul Nobel pentru Economie. I-au fost remarcate studiile asupra sărăciei, asistenţei sociale şi foametei. Amartya Sen avea zece  ani, cînd foametea din Bengal, ţinuturile sale natale, a făcut, în 1943, între trei şi cinci milioane de victime. El a observat, ca o concluzie generală a cercetărilor lui, exact ceea ce spune proverbul românesc mai sus citat:  că ” nicio ţară democratică nu a suferit vreodată de foame”. E aproximativ corect, cu unele excepţii istorice, cum a fost marea foamete din Irlanda de la mijlocul veacului al XIXlea, sau ceea ce s-a petrecut chiar în Statele Unite, în timpul Marii Crize. Într-adevăr, foametea, care aduce moartea prin inaniţie ca fenomen obişnuit, există în multe locuri în lume, chiar dacă în Olanda, de pildă, a fost ”eradicată” de la finele secolului al XVII-lea. Peste o sută de ani, ea făcea încă ravagii în Franţa pre-revoluţionară.

De obicei, foametea este asociată cu recoltele proaste şi cu războiul. Avem, acum, din ambele – şi pe teritoriul Europei. Sînt însă sceptic că se va muri de foame, în ţările Uniunii Europene. Poate, eufemistic – pentru că, fără îndoială, preţurile la alimente vor creşte, chiar dacă războiul din Ucraina va lua sfîrşit mîine. Şi, orice ar spune admiratorii săi, vocali sau mai puţin vocali, din care Putin are destui şi în România, vina e în exclusivitate a lui: a distrus ”hambarul de grîu” ucrainean şi l-a încuiat, sub povara sancţiunilor, pe cel rus.

”Spasiba, tavarisci Putin!”

În curînd, lumea va trebui să mănînce cu o tremie mai scump şi mai puţin, din cauza lui, a aşa-zisei ”operaţiuni speciale” care a distrus şosele, căi ferate şi porturi în Ucraina şi a lăsat cîmpurile nelucrate, căci bărbaţii sînt la război şi femeile în adăposturi, cu copiii. Totul, din cauza lui Vladimir Putin şi a ”operaţiunii” sale ”speciale”. Am fost recent în Germania şi am cumpărat o sticlă de ulei de floarea soarelui, din cel mai ieftin altădată, cu cinci euro. La precedenta mea vizită, de acum cinci luni, costa cam un euro. Şi se spune că e doar începutul – chiar şi germanii au intrat în febra ”stocurilor”. Dar ei n-au experienţa noastră.

Un pericol la fel de mare ca foametea este exodul. Din ţările în care se moare de foame la propriu, cum va rămîne Africa, fără îndoială că emigraţia va atinge cote aproape apocaliptice. Cînd foamea aproape că dă în canibalism, într-o lume în care acesta nu e o poveste, ci pentru unii chiar şi o ”moştenire culturală”, e de preferat să rişti să te îneci în Mediterana, decît să fii mîncat, la propriu. Oricît s-ar baricada Europa, precedentul creat prin admisibilitatea politicilor de imigrare implemetate de fostul cancelar, Merkel, o va aduce, după părerea mea, în pragul asediului, dacă războiul din Ucraina se va lungi cu anii şi criza grîului şi a celorlalte produse agricole se va agrava.  

Un om înfometat îşi vinde totul pentru hrană, iar apoi, după ce foametea dispare, revenirea la un trai normal, ca înainte, e un proces de durată şi slăbeşte oricum puterea de supravieţuire, în faţa unei crize de orice natură. De pildă, după foametea din Etiopia de acum aproape patru decenii (1984-1985), nici pînă azi etiopienii nu şi-au revenit la nivelul de trai anterior acesteia. Iar o foame de o lună, prin care trece un organism uman (aşa cum au arătat nenumărate ”greve ale foamei”, chiar ”asistate” medical), afectează în cele mai multe cazuri organismul uman, pentru restul vieţii. Şi cei mai expuşi sînt copiii, a căror dezvoltare intelectuală este pusă în pericol, ca şi sănătatea lor la maturitate.

Ne paşte un asemenea pericol? Sigur că da. Prelungirea actualei crize pe o durată mai mare de trei ani va aduce foametea chiar în mijlocul Europei, după cum îmi arată nenumărate analogii istorice, din istoria noastră pre-modernă. Spasiba, tavarisci Putin! Dealtfel, chiar preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, tot la finele săptămînii trecute, după întîlnirea cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European, cît şi cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, că ”ei ştiu bine că acest război nu este doar pentru libertatea noastră, ci şi pentru libertatea tuturor europenilor”. A completat apoi, sugerînd că, pe lîngă libertate, e vorba şi de stomac, arătînd cum Charles Michel a vizitat Odessa, unde nicio instalaţie portuară nu mai funcţionează.

”Probabil că acest lucru nu s-a întîmplat niciodată în Odesa după al Doilea Război Mondial. Fără exporturile noastre agricole, zeci de ţări din diferite părţi ale lumii sînt deja în pragul penuriei de alimente. Şi în timp, situaţia poate deveni de-a dreptul teribilă. Politicienii discută deja despre posibilele consecinţe ale crizei preţurilor şi ale foametei, din Africa şi Asia. Aceasta este o consecinţă directă a agresiunii ruse, care poate fi depăşită numai împreună - de toţi europenii, de întreaga lume liberă. Poate fi depăşită punînd presiune asupra Rusiei, forţînd efectiv Rusia să oprească acest război ruşinos”, a spus Zeleski, şi are perfectă dreptate. Instabilitatea economică pe care acest conflict absurd a creat-o, la nivel mondial, va creşte exponenţial numărul victimelor. La un soldat mort pe front în Ucraina, în acest conflict, alte cel puţin zece victime vor fi prin vreun colţ al lumii, răpuse de foame, unde sacii de grîu provenit din Ucraina, ca ajutoare ale ONU, nu mai au cum să ajungă, pentru că cereale nu se mai produc şi, chiar dacă mai sînt în stocuri, nu se pot exporta. 

În cadrul Programului Alimentar Mondial de la ONU, condus de David Beasley, funcţionează "Reţeaua sistemelor de avertizare timpurie împotriva foametei", iar ceea ce se constată e că foametea continuă să fie o problemă globală, mai ales în ţările subdezvoltate, aflate în conflicte militare, ca în Africa, în ţări prost guvernate sau extrem de corupte, ca în America de Sud. Milioane de oameni sufereau încă de foame şi mulţi din ei mureau de foame, chiar înainte de ”operaţiunea specială” a lui Putin, în Ucraina.

Aşa-zisa "Revoluţie Verde" a alimentaţiei, cu folosirea a tot felul de substituţi şi de ”hibrizi” care să înlocuiască alimentaţia tradiţională (am văzut că s-a aprobat utilizarea în alimentaţia din UE a ”făinii proteice” din gîndaci, iar la televizor se arată că meduzele pot fi gătite cu succes, ca şi algele) rămîne încă o poveste nedigerabilă, pentru generaţia adultă europeană. Se pare că nu există altă alternativă la anunţata criză alimentară, decît să strîngem cureaua, dar, cu o treime, e cam mult. Astfel încît, singura şansă, aş spune esenţială, e ca războiul să ia cît mai repede sfîrşit şi lucrurile să-şi revină cît mai repede la normal. Eu nu cred în sorţii de izbîndă ai ”Revoluţiei Verzi” în lupta cu foametea, ci în sorţii bunului simţ. Exact ceea ce, din păcate, lui Putin îi lipseşte – ca şi numeroşilor ruşi (şi nu numai) care, cu inconştienţă, îl susţin încă. Astfel încît, numele dictatorului de la Kremlin nu va fi asociat doar cu crimele de război – ci şi cu imaginea unui copil mort de foame.