UE şi planul de finanţare în criza coronavirusului. Cine a dat lovitura destabilizatoare în bătălia pentru trilioanele de euro

Prof. dr. Basile Neacşa, de la Universitatea Libre din Bruxelles şi fost consilier în MAE, face o analiză a cauzelor care au dus la eşuarea discuţiilor între liderii europeni pe tema coronabondurilor şi care sunt premisele şi aşteptările pentru videoconferinţa Consiliului European din 6 mai. În perspectiva acestei videoconferinţe, există un acord al liderilor europeni ca bugetul UE să includă un plan de finanţare în contextul efectelor negative ale crizei coronavirusului asupra economiei statelor membre. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, estimează un buget de 2 trilioane de euro, în condiţiile plafonării resurselor proprii la aproximativ 2% din PIB, timp de 2-3 ani, în loc de 1,2% cât este în prezent.

Prof. dr Basile Neacsa arată că aparentul consens a fost însă zdruncinat când unii lideri au început să vorbească despre necesitatea ca societăţile care se găsesc în “paradisuri fiscale” să nu beneficieze de sprijin din partea statului, iar pe lista excluşilor a fost introdusă Olanda. Pe lângă această problemă, mai apare însă una: sub ce formă să fie acordat ajutorul financiar: împrumut sau subvenţie? Ca şi în cazul paradisurilor fiscale, vor fi discuţii aprinse din moment ce, premierul Italiei, sustinut de Franţa, Portugalia si Spania spunea că subventiile „sunt esenţiale pentru a păstra piaţa unică, condiţii de concurenţă echitabile şi pentru a asigura un răspuns simetric la un şoc simetric”.

Prezentăm un fragment din articolul scris de prof.dr. Basile Neacşa, intitulat “Meditaţii europene necenzurate”:

“Oricâte video-conferinţe vor mai avea loc de acum înainte, liderii Unitei Europe (?!) nu vor ajunge la o înţelegere cu privire la înfiinţarea şi lansarea pe piaţă a Eurobondurilor sau, aşa cum le-a numit, mai nou, ministrul francez al finanţelor şi economiei, dl. Bruno La Maire, Corona-bond.

Chiar dacă în trecutul îndepărtat bound-urile au avut succes în USA (1870) şi Anglia ( 1751, 1916- cunoscute sub denumirea de <consol>), nordul Europei nu vrea să audă de ele. Pentru a doua oară, după 2005, atunci când Franţa şi Olanda au votat împotriva adoptării Tratatului Constituţional European, am eşuat la capitolul unitate. Greu de evitat afirmaţia lui George Friedman potrivit căreia <Uniunea Europeană nu există>. Se vede simplu cum pieţele financiare internaţionale reacţionează în mod diferit la cererile de împrumuturi, formulate de o ţară sau alta din UE. Dacă la ora actuală, Germania poate împrumuta bani cu o rată negativă  a dobânzii (-0,40%), Italia are posibilităţi limitate pentru împrumuturi similare si i se solicită o dobândă de 2,4%.  <Cu toţii trebuie să ţinem minte că Uniunea Europeană nu este o singură ţară> (afirmaţie făcută la 8 martie 2020, de către Comisarul European pentru sănătate, dna Stella Kyriakides).

Începând din anul 1990 vântul suflă mai întotdeauna în favoarea Germaniei, adesea ajutat sau instrumentalizat. Direcţia însă a rămas cam aceeaşi, de peste un secol şi jumătate. Reunificarea Germaniei (1990), dezmembrarea Iugoslaviei (1992), consolidarea economico-financiară a noului stat german reîntregit (1991-2001), apariţia unui buget substanţial de apărare naţională, pentru prima dată de la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial (2001), ocuparea principalelor poziţii de conducere în cadrul instituţiilor europene - toate denotă o planificare riguroasă şi un pragmatism desăvârşit.

În prezent, Germania are cele mai bune programe de cercetare din Europa în domeniul bio-tehnologiei şi deţine cele mai performante industrii farmaceutice şi de echipamente medicale (chiar dacă, mai nou substanţele active pentru medicamente sunt importate preponderent din Asia). Banii nu au fost şi nu sunt o problemă pentru Germania din 1871 până în prezent!

Un cocktail de pragmatism investiţional, disciplină la nivel personal (grefată pe autoritatea militară, exersată de-a lungul timpului în Prusia, Bavaria sau celelalte entităţi statale dinainte de secolul 19), sistem administrativ şi birocratic suplu, stabil, riguros şi eficient i-a plasat pe germani permanent în elita mondială. Deci: de ce să fie Coronabond garantat de Germania? - se întrebă cancelarul Angela Merkel.

Un alt exemplu, Olanda, un alt mare pragmatic european, cu buget de austeritate quasi permanent de-a lungul timpului a fost şi este condusă permanent de lideri pragmatici, care ţin finanţele ţării cu mână de fier. La 3 aprilie 2020 un sondaj de opinie, realizat în Olanda, arăta că 2/3 din populaţia ţării aproba politica urmată de premierul Rutte. Şi asta în ciuda faptului că preşedintele Băncii Centrale Olandeze, dl. Klaas Knot spunea: <Acesta este un test pentru zona Euro”… „Când vedeţi ce se întâmplă acum cu Corona-virusul în ţări precum Italia şi Spania, mi se pare extraordinar de logic apelul la solidaritate>.

Iar predecesorul său, Dl. Nout Wellink declara: <Dacă întreg sudul se prăbuşeşte, nordul bogat încetează să mai existe>. Mai adăugam Grupul celor 66 de parlamentari europeni (D66) condus de Rob Jetten care, într-o scrisoare deschisă adresată CE, Parlamentul European (PE) şi ziarelor din întreaga lume, scria, <Olanda s-a îmbogăţit prin UE. Acum, că locurile de muncă şi veniturile sunt în joc, în toată Europa, din cauza crizei corona-virusului, nu ne putem lăsa prietenii să se sufoce”. Am mai adăuga declaraţia fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, care afirma că lipsa de solidaritate între şefii de stat şi de guverne „reprezintă un pericol mortal pentru Uniunea Europeană>.

Imperturbabili, însă, nici Rutte şi nici ministrul său de Finanţe, Hoekstra, nu îşi schimbă direcţia, în ruptul capului. Ţinând cont de faptul că alegerile din Olanda vor avea loc peste un an de zile, înţelegem imediat care este viitorul Corona-bond-ului. Luând în consideraţie aceste două ţări, care se opun vehement la apariţia Coronabound-urilor, la care se mai adaugă Austria, Finlanda şi Suedia, reuniunea din 23 Aprilie s-a deschis fără prea multe speranţe. Dacă eventuale soluţii inventive erau să apară, acestea trebuiau să vină tot din partea tarilor din Sudul Continentului. Conte (Italia), Costa (Portugalia), Sanchez ( Spania) si Macron (Franţa) doresc să se ajungă repede la o înţelegere asupra sumei şi formei de atribuire.

În afara mecanismelor de finanţare, peste alte mecanisme deja existente, care sunt propuse, greoaie şi mult prea birocratice, se face propunerea ca bugetul UE pe 2021-2027 să fie recompus în consecinţă. Din fericire, pentru presedintele Consiliul European, dl. Charles Michel, bugetul nu a fost adoptat la reuniunea din februarie a.c. Nordul continentului în frunte cu Olanda propunea ca bugetul să nu depăşească 1% din PIB-ul fiecărei ţări membre. Sudul continentului, în frunte cu Franţa, propunea 1,2%. Negocierea nu a condus la nimic si a fost înregistrat eşecul Conferinţei.

În 23 Aprilie, leaderi celor 27 ţări membre cad de acord ca pe 6 Mai a.c, Comisia Europeană să prezinte un proiect de propunere pentru un nou buget pe termen lung, inclusiv un plan de finanţare a redresării economice din criza coronavirusului. Deja un pas important a fost făcut; aparent leaderii au fost de acord ca la bugetul UE să fie adaugat un plan de finanţare relativ la coronavirus! Preşedinta CE dna. Ursula Von der Leyen estima necesarul la 2 trilioane de euro cu remarca că <estimările actuale ale nevoilor ne determină să credem că va fi necesar un plafon al resurselor proprii de aproximativ 2% din PIB timp de doi sau trei ani în loc de 1,2 la sută actual>.

Lovitura destabilizatoare, care a făcut ca reacţii adverse să nu apară, a fost când leaderi au început să vorbească despre necesitatea ca societăţile care se găsesc în <paradisuri fiscale> să nu beneficieze de sprijin din partea statului. Cu mentiunea, sprijinită de Clubul de la Roma, introducerii pe lista <paradisurilor> a Olandei. (propunerea fiind deja o prelungire a declaraţiei făcute de Bruno Le Maire, ministrul Economiei şi de Finanţe al Frantei de acum 2 zile).

A doua mare dilemă a Sudului, asa cum spuneam, este sub ce formă ajutorul financiar să fie acordat: împrumut sau subvenţie ? Evident, premierul Italiei, Conte, sustinut de Franţa, Portugalia si Spania spunea că subventiile „sunt esenţiale pentru a păstra piaţa unică, condiţii de concurenţă echitabile şi pentru a asigura un răspuns simetric la un şoc simetric”. Iar dna. Von der Leyen concluziona prin necesitatea  <găsiri echilibrului corect între subvenţii şi împrumuturi>. Olanda a fost numai ochii si urechi pe tot parcursul video-conferinţei ! Totul se va juca în 6 Mai când din nou va avea loc o nouă întâlnire virtuală între leaderi.

Diferenţa dintre 1% si 2 % din PIB este halucinantă, iar necesarul de reconstrucţie economică europeană în acest moment este de 2 trilioane euro. Cu siguranţă că suma va depăşi lejer într-un final 3 trilioane euro. Nu ştim exact până când va dura pandemia şi care sunt pierderile cauzate. Nimeni nu le poate calcula deocamdată, poate numai întrebând oracolul de la Delfi !  Deja se aud voci care spun că ar fi fost mai practică o întâlnire fizică  decât virtuală. Compromisul cere contact uman. Timpurile nu permit dle prim-ministru Rutte! <Portocala mecanică> îşi pregăteste atacul care va începe în 6 Mai în timp ce Conte si ai lui, caută posibilităţi juridice <extraordinare> pentru a modifica liste paradisiatice imaginare.

În finalul video-conferinţei cu referire la <Conferinta despre viitorul Europei>, leaderul spaniol Sanchez vine cu o propunere fără nici o miză. Conferinţa, care trebuia să aibă loc în 9 Mai a.c şi a fost amânată sine-die, să se numească, <Conferinţa asupra viitorului lumii dintr-o perspectivă europeană>. Complet depăşit de managementul defectuos pe care la impus în Spania cu referire la virusul ucigător, Sanchez încearcă să  salveze aparenţele în faţa compatrioţilor săi”.