Un studiu evidenţiază sindromul Down la un copil din specia Neanderthal

Analiza recentă a unei fosile neanderthaliene din Spania indică faptul că un copil ar fi putut avea sindromul Down, oferind perspective asupra practicilor de îngrijire socială în comunităţile neanderthaliene, conform Smithsonian Magazine. Copilul, care a trăit până la cel puţin 6 ani, ar fi avut nevoie de asistenţă continuă, sugerând un mediu colaborativ de îngrijire în cadrul grupului său.

Descoperirile esenţiale din studiul publicat în Science Advances arată că acest copil probabil avea sindromul Down datorită unor malformaţii specifice într-un fragment de os din urechea internă. Descoperirea, bazată pe scanări CT şi modelarea 3D a osului din Cova Negra, Spania, indică condiţii precum un canal auditiv larg, conexiuni neobişnuite între canalul auditiv şi camerele învecinate, şi o cohlee mică. Aceste trăsături sunt compatibile cu sindromul Down, caracterizat de o copie suplimentară a cromozomului 21, care adesea rezultă în întârzieri de dezvoltare.

În ciuda dovezilor fizice limitate — doar un fragment de os — cercetătorii propun că supravieţuirea şi îngrijirea copilului reflectă o structură socială sofisticată. Societăţile neanderthaliene, cunoscute pentru mobilitatea lor, ar fi avut nevoie de eforturi cooperante pentru a sprijini un copil cu astfel de nevoi, indicând altruism şi complexitate socială.

Autorul principal, Mercedes Conde-Valverde, evidenţiază această descoperire ca o dovadă de altruism, contrazicând percepţia neanderthalienilor ca fiind doar primitivi. Sprijinind această idee, Sarah Turner, un ecolog comportamental primat, sugerează că persoanele cu sindromul Down ar fi putut contribui la societatea neanderthaliană, asemenea modului în care o fac în prezent. Faptul că copilul a supravieţuit până la vârsta de 6 ani, în ciuda posibilei pierderi severe a auzului şi problemelor de echilibru, subliniază nivelul ridicat de îngrijire pe care l-a primit.

Fosila, descoperită în 1989, datează între 146.000 şi 273.000 de ani în urmă. Descoperirile contribuie la o înţelegere mai amplă a îngrijirii umane timpurii, deoarece cazurile anterioare de sindrom Down, identificate prin ADN, arată o supravieţuire mai scurtă, niciunul care să depăşească 16 luni. Speranţa de viaţă crescută a persoanelor cu sindrom Down în vremurile moderne, acum peste 60 de ani în unele regiuni, este atribuită progreselor medicale şi creşterii îngrijirii sociale.

Unii cercetători, inclusiv Justyna Miszkiewicz, manifestă prudenţă şi consideră dovezile ca fiind speculative din cauza naturii fragmentare a fosilei, însă studiul contribuie la povestea neanderthalienilor ca fiinţe sociale complexe, capabile de compasiune şi grijă. Cercetarea subliniază că înţelegerea practicilor antice de îngrijire poate lumina perspectivele actuale asupra sprijinului social şi gestionării bolilor.