COMENTARIU Marius Oprea / 2023, anul lui Putin

Judecarea lui Vladimir Putin de către un ”tribunal penal internaţional”, despre care se vorbeşte încă din prima zi a acestui nou an 2023 sfidează deocamdată realitatea. Putin e puternic, pentru că sistemul care l-a creat e puternic. Dacă anul 2022 a fost ”anul Zelenski”, Putin vrea ca anul 2023 să fie anul său de glorie. Şi e greu să fie împiedicat. Nu o poate face nicio instanţă internaţională, atîta vreme cît pe Putin nu-l condamnă propriul popor, iar acesta e de partea lui. Nu-mi place să recunosc, dar trebuie să o fac: Putin acţionează, iar restul naţiunilor reacţionează. Aici este puterea lui, şi din acest motiv 2023 va fi ”anul lui Putin”.

Acesta e contextul în care un magistrat britanic, Sir Geoffrey Nice, acelaşi care a condus un proces impopular, mai degrabă o mascaradă din care Slobodan Milosevici a intrat direct în istorie ca un soi de martir, spune acum că Putin ar trebui judecat anul acesta, dacă se poate ”chiar mîine dimineaţă”. Tribunalul şi judecata, susţine el, ar trebui să aibă loc tocmai în Ucraina, într-un proces care să se desfăşoare în limba ucraineană. Cazul lui Putin e foarte clar, spune magistratul britanic şi crimele de război pe care le-a ordonat sînt evidente. Pentru că e firesc cumva să se întîmple astfel, într-un regim totalitar, în care lanţul de comandă nu are ramificaţii, ci merge direct către ”comandantul suprem”. Să fie judecat acesta, şi nu soldaţii care au acţionat în teren, mai spune Sir Geoffrey Nice.

E un vis. O declaraţie fără acoperire şi fără sens, în actualul context. În mod paradoxal, ea pune mai degrabă gaz pe foc şi întăreşte sudura între Putin şi propriul popor. Ruşii nu-l adoră neapărat pe Putin, dar îl înţeleg şi cei mai mulţi îl aprobă, în războiul dezlănţuit împotriva Ucrainei. De fapt, starea de război exista, din 2014, de cînd ”omuleţii verzi” ai Kremlinului au ocupat Crimeea, iar în anul următor ”poliţii populare”, alimentate mai ales din reţelele de crimă organizată şi bandele de stradă rusofone din Doneţk şi Lugansk au primit ”verde” de la Moscova, să preia în gestiune proprie reţelele de contrabandă cu alcool, tutun şi droguri, ca şi ”antrepriza” centrului industrial Donbass din Ucraina. Moscova n-a făcut decît să alimenteze din belşug aceste bande, de-a dreptul interlope, cu arme şi muniţii, susţinînd permanent un conflict deja deschis cu Kievul, care a culminat cu invadarea directă a Ucrainei. De astă dată chiar de trupele ruseşti. Acestea sînt faptele.

În toată această perioadă, nu s-a auzit nicio voce care să ceară condamnarea lui Putin, deşi din 2014 încoace invadarea teritoriului suveran al Ucrainei a fost o realitate geopolitică. Dar o realitate inconvenabilă, atît pentru UE, condusă de ”dubleta” Merkel-Sarkozy, marii prieteni ai lui Putin şi ai gazului rusesc, cît şi pentru o Americă, condusă de Trump, care-l ridica în slăvi pe omologul său de la Kremlin, care, adevărat sau nu, intervenise chiar în alegeri, pentru ca acesta să cîştige fotoliul de la Casa Albă. Şi chiar dacă n-a făcut-o, reacţia lui Donald Trump a fost de parcă i-ar fi datorat puterea lui Putin, pe care l-a ridicat în slăvi ca pe un ”geniu politic”.

”Geniu” care s-a transformat, peste noapte, într-unul al ”răului”. Această transformare nu se datorează însă numai invadării Ucrainei. E vorba aici şi de o politică dictată din alte zone decît cancelaria Kremlinului. Marile ”genii din umbră” ale lumii au decis, cu creierele lor uscate, că e timpul unei politici economice globale bazate pe ”energie verde”. Şi iată cum, într-un mod aproape convenabil, războiul din Ucraina a coincis cu ”Green Deal”-ul, cum renunţarea la gazul şi petrolul rusesc, altfel anevoioase, s-au petrecut peste noapte, ca efect al sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse, pentru invadarea Ucrainei.

În plan strict teoretic, Sir Geoffrey Nice are dreptate. Putin ar trebui judecat ”chiar mîine dimineaţă”, pentru că este, într-adevăr, un criminal. Dar, pentru a fi convingător, acest proces ar trebui să înceapă dinspre vest spre est, cu toţi acei lideri politici europeni şi nu numai, care pot fi, şi ei, la fel de lesne ca Putin, acuzaţi de ”favorizarea infractorului”.

Pînă atunci însă, pentru că toate acestea nu vor rămîne decît o frumoasă poveste de spus opinei publice, care trebuie convinsă că vina se află doar într-o parte, Putin va acţiona din ce în ce mai hotărît, pentru că în joc e propria-i piele. Declaraţii precum cele ale lui Geoffrey Nice, ultimele dintr-un şir lung, nu-i mai dau de ales. Din acest motiv, cred că în 2023 Kremlinul va apăsa puternic pe pedala de acceleraţie a unităţilor sale blindate şi pe declanşatoarele rachetelor, în vreme ce în Germania, de pildă, încă se mai fac ”sondaje de opinie”, dacă să i se furnizeze sau nu lui Zelenski tancuri Leopold. Astfel încît, repetînd aceleaşi greşeli ca în trecut, cu ochii doar în propria agendă electorală (avantaj Putin, care n-are aşa ceva!), politicienii europeni vor face, în afara declaraţiilor de genul celeia a lui Sir Nice, ca anul 2023 să fie anul lui Putin. Astfel, se va împlini previziunea marchizului de Custine, care spunea acum două sute de ani despre ruşi că ”dacă vreodată se vor putea răzbuna pentru inferioritatea lor reală, ne vor face cu cruzime să ne ispăşim avantajele”.