COMENTARIU Valeriu Şuhan: Gabor contra Gabor

M-a surprins neplăcut.

Acum însă, constat că un alt serviciu din aceeaşi poliţie, acela care se ocupă de grupurile infracţionale, le calcă pe urme ălorlalţi şi se apucă şi ei de epistole. Tot public.

Primii, se plângeau că şeful Poliţiei Capitalei le-a tăiat nişte sporuri, ăştialalţi, se plâng acum, că sunt denigraţi pe nedrept de presă, pe baza unor informaţii false.

Nu ne ajungea că „serviciile” se bat între ele deşi nu ştim exact pentru ce, probabil de multe ce sunt, dar acum au început şi poliţiştii între ei, să-şi pună poalele-n cap.

Mă gândeam că tagma asta a poliţiştilor, mă refer la cei operativi, cei adevăraţi, au ceva mai multă minte-n cap ca să-şi dea seama că solidaritatea este arma lor cea mai de preţ.

Aiurea ! Mintoşii ăştia, în frunte cu şefii lor, îşi spală rufele-n public creând o impresie dintre cele mai proaste.

E posibil ca pe fond şi unii şi ceilalţi, să aibă dreptate, în sensul că au fost nedreptăţiţi, că au fost privaţi de nişte drepturi, că sunt îngrădiţi în munca lor din interese străine interesului public, al legii, că munca lor este traficată din raţiuni mărunte, meschine, de către şefi incompetenţi ori ticăloşi.

În nici un caz însă, nu asta e metoda, mijlocul, de a rezolva problemele.

Calea aleasă, de fapt, nici nu urmăreşte să rezolve ceva, ci doar să aducă în spaţiul public „dezvăluiri” care să jeneze, să pună în dificultate o anume parte vizată.

E ca un fel de apel la „Răcnetul Carpaţilor”.

Toată tevatura asta cu iz de bătaie între fete, porneşte de la şefi.

Şeful se află într-un război cu unul dintre adjuncţii săi, iar în spatele lor şi-au aliniat fiecare, câte unul dintre serviciile respective.

Importante servicii de altfel, adică dintre cele care confirmă reputaţia unei poliţii.

Motivul ? Lupta pentru a fi şef.

Ticăloşia e evidentă din partea celor doi, ca şi prostia, bine, hai s-i zicem naivitate, a celor care s-au lăsat încolonaţi.

Te cutremuri, chiar dacă nu ai nici un fel de experienţă în domeniu, să constaţi că formaţiuni operative, cu un mare potenţial informativ, se angajează în lupte fratricide.

Suntem, sper, de acord că oamenii ăştia sunt depozitarii unor informaţii secrete de mare importanţă în lupta împotriva infracţionalităţii.

Frontul acesta este, a fost şi va fi în permanenţă, fierbinte. E cel mai fierbinte domeniu informativ-operativ pe timp de pace, cel puţin.

Lupta împotriva infractorilor nu se încheie niciodată, iar ăştia se ţin de bârfe şi şuşanele de parcă poliţia şi-ar fi adus-o ei de-acasă, iar mai nou, s-au apucat de „dezvăluiri” prin presă.

Mă întreb, nu fără temei, ce pot să cred despre capacitatea acestor poliţişti, şefi şi ofiţeri operativi, de a derula în interesul legii şi al cetăţeanului, activitatea extraordinar de importantă cu care au fost învestiţi ?

Cum se desfăşoară culegerea de informaţii, cooperarea, schimbul de informaţii, acţiunile informative, combinaţiile şi mai ales, ce fac ei cu datele pe care le obţin ?

Dacă e să mă iau după ceea ce ei înşişi scriu prin epistolele alea, ca şi după comportamentul celor doi „şefi”, pot să mă gândesc, liniştit, la nenorociri.

Dacă le folosesc pentru a-şi da „la nucă” unii altora, doar ca să se „înscăuneze” unul dintre cei doi corifei ai poliţiei ?

În context, e o întrebare legitimă, mai ales că din câte înţeleg, cu toţii, dau „pe gură” la greu către presă, în speranţa oarecum bizară, că ar câştiga ceva. Naivi, e puţin spus.

Şi-atunci, ce încredere să mai aibă cetăţeanul în prestaţia onestă şi profesionistă a celor care trebuie să-l apere, când ei, „apărătorii”, se trag de păr şi de epoleţi şi se prăduiesc prin media ?

Nu e greu de răspuns. Nici una !

Ce prestanţă să mai aibă în faţa infractorilor ?

La fel ! Zero !

Toată treaba e ridicolă, prin discrepanţa între poziţia socială şi importanţa domeniului şi modul de comportament al acestor oameni, dar e evident că ei nu-şi dau seama de asta.

Fuduli cu eghileţi...