Ion Cristoiu: Cum a apărut în România jurnalismul care trimite la ghilotină

Pe parcursul procesului intentat ziariştilor, sub numele de Procesul criminalilor de gîndire (22 mai - 4 iunie 1945), presa comunistă şi presa comunizantă n-au contenit a insulta în fel şi chip pe cei mai mari gazetari interbelici: Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic.

Sub semnătura lui Miron Constantinescu, Scînteia din 31 mai 1945 tipăreşte pe pagina întîi un pamflet de o rară violenţă, mărturie a isteriei create de comunişti în epocă nu numai împotriva cărţilor, dar şi a celor care le scriau.

După lectura pamfletului îţi dai seama că Procesul avea să fie o sinistră piesă de teatru.

Acuzaţii erau condamnaţi cu mult înainte de începerea primei şedinţe.

Articolul lui Miron Constantinescu semnalizează ivirea şi dezvoltarea unui jurnalism aparte, înflorit în anii stalinismului, continuat şi în postdecembrism:

Jurnalismul care trimite la ghilotină.

„Viperele

Cu mult înainte ca primele ciubote nemţeşti să păşească pe pămîntul drag al Patriei noastre, cu mult înainte ca Gerstenberg, Killinger, Neubacher sau Clodius să se înstăpînească pe plaiurile noastre roditoare şi îmbălsămate de miresme peste cari să răspîndească putoarea lor fetidă nazistă, Hitler şi-a avut reprezentanţii şi purtătorii săi de cuvînt în ţara noastră!

Acestor slugi ticăloase, cărora la sunetul arginţilor şi la mirosul prăzii începeau să le şuere limbile şi să le apară colţii veninoşi şi hîzi, le-a revenit «misiunea» de a vărsa în valuri otrava lor în popor, de a ameţi şi întuneca minţile uşuratice, de a cumpăra conştiinţele scoase la mezat, de a încerca să intoxice organismul neamului.

Cuvintele de ordine de la Berlin şi Roma, sloganurile lui Goebbels şi Dietrich, iar mai tîrziu ale trădătorilor de patrie – Antoneştii, erau reluate cu slugărnicie de jigodie şi emise pe toate lungimile de undă ale presei.

Şi entuziasmul trădătorilor de Patrie, al valeţilor lui Goering era permanent alimentat de stipendiile grase ale duşmanilor popoarelor, ale asasinilor de copii şi femei, ale ucigaşilor de profesie.

Şi după ce au răspîndit otrava, după ce au semănat vrajba şi au uneltit împotriva unităţii naţiunii, în luna de jale a poporului nostru – Septembrie 1940 – cine exulta pe toate tonurile, cine sărbătorea răpirea Ardealului, dictatura agenturii lui Hitler şi sosirea coloanelor blindate ale cotropitorilor germani?

Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Ilie Rădulescu, Popescu-Prundeni, Romulus Seişanu, Radu Gyr – gangsterii presei, salariaţii Gestapoului, simbriaşii lui Goebbels, vînzătorii de Patrie!

A început apoi războiul acela criminal din 1941, au început asasinatele, jafurile, masacrele în Basarabia, în Ukraina, în Crimeea, în Caucaz.

Peste 600.000 de români au căzut victime acestui prăpăd, milioane de ucraineni, ruşi, moldoveni, evrei au fost ucişi, jefuiţi de hoardele naziste.

Dar în spatele fiecărui asasin sau tîlhar care mînuia mitraliera sau tunul împotriva populaţiei paşnice era unul din ei: era Stelian sau Şeicaru, era Ilie Rădulescu sau Seişanu, Prundeni sau Dianu.

Cînd călăul Isopescu masacra zeci de mii de oameni la Bug, realiza visul directorului «Universului» care zeci de ani a instigat la aceasta; cînd javra Trepăduş lega oamenii de copaci cu capul în jos înfăptuia ceea ce propovăduise Ion Dobre zis Nichifor Crainic; cînd sadicul bandit Ghineraru rupea în bucăţi copii tîrîndu-i legaţi de motocicletă executa ceea ce l-au învăţat «maeştrii săi» Ilie Rădulescu, Popescu-Prundeni, Radu Gyr.

În spatele fiecărui asasin era un aţîţător, în spatele fiecărui şacal era o viperă.

Dar astăzi ceasul judecăţii a sunat! În faţa Tribunalului Poporului apar tremurînd laş cei ce au lins ciubotele prusacilor, cei ce au oferit ţara lui Hitler, cei ce au împins-o la război criminal, autorii morali ai asasinatelor şi jafurilor.

Ucigaşi tineretului român, stipendiaţii Berlinului sunt azi în faţa Tribunalului Poporului ca vinovaţi de dezastrul ţării şi criminali de război.

Cu scîrbă şi ură priveşte poporul român la ei, cu ură şi scîrbă privim boturile lor mînjite de sînge.

Deplină încredere avem în Tribunalul Poporului, în judecătorii propuşi acolo de norod. După cum au ştiut să deie o sentinţă pilduitoare călăilor şacali vor şti să pedepsească exemplar şi pe viperele otrăvitoare.

Pentru ca niciodată de acum încolo trădătorii de neam, vînzătorii de Patrie, slugile mîrşave ale duşmanului să nu mai încerce să ridice capul.

Pentru ca niciodată de acum încolo năpîrcile să nu mai ia condeiul în mînă.

Pentru ca poporul nostru să devină curat, luminat, fericit.

Miron Constantinescu”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro