Ion Cristoiu: Maria Obrenovici – spioana lui Cuza!

1. M-am apucat de dereticat prin cele 300 de pagini ale primului volum, Anul Unu, al Jurnalului gîndurilor mele. N-aveam de gînd să-l public aşa repede (în librării mai este Crunta exploatare a sînului Julietei şi  mă gîndeam la un volum de proză despre Cîini şi mîţe). De la editură mi s-a spus însă că planul aprobat  ne impune să apărem cu carte pînă în iunie. Astfel c-am lăsat baltă toate alte proiecte şi m-am înhămat la Jurnal. Mai întîi am selectat, limitînd mărimea textului la cel mult două file, eseurile publicate pînă acum prin ziare şi pe cristoiublog.ro. După ce-am strîns 300 de pagini, am trecut la stilizare. Nu mă descurc fără o planificare mecanică a lucrului. Am împărţit cele 300 de pagini în bucăţi de 20 de pagini, astfel încît să termin stilizarea în 15 zile. Merge greu. Chiar dacă-mi reprim cu greu tentaţia de a face din cinci rînduri cincisute,   dînd curs năravului meu de a   adăugi, totuşi,  trebuie să verific datele, apariţiile editoriale, să înlocuiesc o expresie fadă cu una vie.  

Prilej de a afla noutăţi.

Pentru comentariul despre eseul Moscova 1941. Sfîrşitul Blitzkriegului de   Rodric Braithwaite, a trebuit să văd ce titlu a avut cartea în varianta iniţială. Am aflat astfel c-a fost publicată  iniţial în 2006 sub titlul, Moscow 1941: A City and Its People at War. Cartea a obţinut  National Book Critics Circle Award 2005 pentru  nonficţiune. Am mai aflat că autorul a cunoscut îndeaproape Rusia ca ambasador la Moscova între 1988-1992, dar şi ca adviser and chairman of the UK Joint Intelligence Committee (1992–93).

Un eseu despre cartea lui Cristian Troncotă Istoria serviciilor secrete româneşti. De la Cuza la Ceauşescu, apărută la editura Ion Cristoiu, în 199?9, cu o postfaţă de subsemnatul, mă obligă să caut pe internet numele oficial al   Serviciului Secret Românesc din 1927. Dau astfel peste o altă carte de Istorie a serviciilor secrete româneşti: 

Istoria serviciilor secrete româneşti, de Paul Ştefănescu. Lucrarea are şi o variantă PDF pe Internet. O descarc în folderul meu de cărţi, în varianta electronică, peste 10.000. Cu acest prilej dau din întîmplare peste următoarele observaţii privind o ipostază mai puţin ştiută a Mariei Obrenovici, amanta lui Cuza:

„Ar mai fi de menţionat că în domeniul activităţii informative din acei ani, un rol important i-a revenit unei femei, Maria Obrenovici, fiica cea mai mare a lui Constantin Catargi. Acesta era cunoscut ca fiind drept unul dintre cei mai înverşunaţi antiunionişti. Maria Obrenovici a constituit prototipul femeii fatale: văduvă, tînără, frumoasă şi ispititoare şi-a închinat viaţa activităţii din umbră. S-a bucurat de o reputaţie îndoielnică în societatea ieşeană pe care o frecventa. După alegerea lui Cuza ca domn, tînăra femeie plină de ambiţii şi-a îndreptat atenţia spre noul ales, reuşind să-l subjuge cu pasiunea cu care l-a urmărit în toţi anii de domnie şi chiar mai tîrziu.

În ciuda strădaniilor depuse deopotrivă de către cei doi, legăturile intime dintre ei nu au putut fi ascunse publicului, acestea cauzîndu-i Domnitorului însemnate prejudicii, mai ales ca urmare a înstrăinării unor prieteni apropiaţi şi devotaţi şi înlocuirea lor cu linguşitori şi afacerişti.

Nutrind proiecte secrete, Maria Obrenovici a intenţionat să-l determine pe Cuza să divorţeze şi a organizat o campanie susţinută împotriva doamnei Elena, urmărind-o pas cu pas pînă în străinătate.

Pe de altă parte, Maria Obrenovici a reuşit să-i cîştige încrederea Domnitorului fiind nu o dată utilizată de acesta în folosul activităţii informative. Astfel, prin intermediul ei, Cuza a trimis la Paris o scrisoare confidenţială, pe care reprezentantul României, Iancu Alecsandri, a înmînat-o împăratului Franţei, Napoleon al III-lea. Prin relaţiile sale cu diferite cercuri din ţară, mai cu seamă cele ce aparţineau opoziţiei antiunioniste, Maria Obrenovici a constituit pentru Alexandru Ioan Cuza o permanentă sursă de informaţii deosebit de preţioasă. Dar în nemăsurata ei ambiţie de parvenire cu sau fără voia ei, în ciuda sentimentelor declarate domnului, ea a făcut şi jocul complotiştilor, sprijinindu-i în mod inconştient în acţiunea de răsturnare a lui Cuza. Ca punct culminant, în noaptea fatală a complotului ce a avut loc în noaptea de 10 spre 11 februarie, cînd s-a produs răsturnarea lui Cuza, Maria Obrenovici a colaborat cu complotiştii, arătîndu-le drumul în palat spre camera în care dormea Domnitorul.

Deşi a jucat pe acest plan un rol mai puţin important, o altă femeie care avea să îndeplinească o misiune secretă pentru Domn, a fost soţia acestuia, Elena Cuza. A fost o femeie virtuoasă care a dat dovadă de multă dragoste şi devotament faţă de soţul ei şi interesele ţării. Amintim un ultim episod, cînd corpul ofiţeresc al garnizoanei Bucureşti i-a încredinţat Doamnei o misiune secretă, spunîndu-i că aşteaptă cuvîntul Domnitorului pentru a-l readuce la tron. Din păcate, misiunea secretă a principesei, s-a lovit însă de dorinţa neclintită a lui Cuza, care în ideea de a evita o vărsare de sînge provocată de vina sa, a refuzat cu hotărîre ajutorul armatei care îi rămăsese credincioasă.”

Maria Obrenovici – spioana lui Cuza!

Nu ştiam nimic despre această postură, deşi m-am ocupat serios de viaţa lui Cuza.

Ca să vezi ce important poate fi uneori rolul întîmplării în cultura mea generală!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro