Ion Cristoiu: Zece lecţii pentru consilierii Preşedintelui

1. Cartea Bay of Bigs declassified. The Secret CIA Report on the Invasion of Cuba, practic publicarea Raportului făcut în 1961, după dezastrul din Golful Porcilor, de Inspectorul General al CIA, Lyman Kirkpatrick, păstrat secret 37 de ani, vorbeşte de o scriere publicată postmortem a lui McGeorge Bundy, consilierul pe Securitate Naţională a lui Kennedy despre cele 10 lecţii ale dezastrului care a fost Operaţiunea Zapata:

„În primul rînd, consilierii preşedintelui trebuie să vorbească tare în Consiliu.

În al doilea rînd, secretul nu trebuie niciodată să prevaleze asupra gîndirii atente şi a studiului.

În al treilea rînd, preşedinte şi consilierii săi trebuie să ghicească chiar şi planurile militarilor.

În al patrulea rînd, trebuie să estimăm inamicul fără speranţă sau frică.

În al cincilea rînd, cei care au de oferit sfaturi ori soluţii majore trebuie ei înşişi să facă treburile necesare.

Al şaselea, dorinţele preşedintelui trebuie să fie complet transpuse în practică şi el trebuie să ştie la rîndu-i în chip complet starea de spirit a prietenilor săi ale căror vieţi le va afecta deciziile sale.

A şaptea, alegerile forţate sînt rareori la fel de necesare pe cît par şi focul poate fi mult mai fierbinte decît tigaia.

A opta, ceea ce este şi nu este implicat în orice decizie specifică parţială trebuie întotdeauna examinat în întregime.

A noua: Ceea ce este mare în scară trebuie să fie întotdeauna deschisă, cu toate consecinţele de deschidere.

A zecea: Succesul este ceea ce reuşeşte.”

Consilierul se referă, fireşte, la lecţiile trase de preşedinţii americani din dezastrul care a fost Operaţiunea Zapata, parte a Cuba Project. Eu însă cred că lecţiile sînt valabile pentru orice preşedinte, pentru orice demnitar şi pentru orice lider politic în faţa unei decizii. Remarc, de exemplu, adevărul că în şedinţe consilierii trebuie nu numai lăsaţi, dar şi stimulaţi să-i exprime opinia despre o chestiune. Dar mai ales remarc faptul că toţi cei care dau sfaturi ar fi bine să puie osul la treabă, pentru că e lesne să-ţi dai cu părerea; e greu însă să trudeşti pentru pentru aplicare în viaţa a părerii tale.

 2. Din Nae Ionescu reţin acest pasaj care trădează o surprinzătoare ironie despre România lăsată la voia întîmplării:

„Dumnezeu are grijă el de marile probleme ale naţiunii acesteia. Dar de problemele statului român nu poate avea el grijă. Una dintre aceste probleme domină astăzi, în răgazul de pace pe care-l avem şi de care ne bucurăm: problema muncii româneşti. Sigur lucru este că acest stat român dominat de munca romînească. Milioane de braţe care muncesc brazda şi duc greul în industrie sînt în covîrşitoare măsură româneşti. Oricînd recunoaşterea acestui lucru ar fi în primejdie, braţele acestea sînt gata să dovedească valoarea şi voinţa lor de existenţă.

Dar, oricît am vrea să romantizăm lucrul, munca anonimă, munca braţelor oarbe, fără conştiinţa conducerii şi a ştiinţei, fără putere şi fără comandă, resemnată la o veşnică acţiune de ascultare şi de execuţie, nu ajunge să întemeieze şi să justifice durabil un stat.” (Nae Ionescu, Munca românească, în Cuvîntul, 10 iunie 1929).

3. Tacitus, portretistul de geniu, despre Sabina Poppaea, în Anale, Cartea a XIII-a:

„Această femeie avea totul afară de un suflet cinstit. Într-adevăr, mama sa, care le întrecea în frumuseţe pe toate femeile din vremea ei, îi dăduse glorie, şi frumuseţe; averea Sabinei Poppaea nu era mai prejos de strălucirea neamului; atrăgătoare în vorbă, avea şi o minte isteaţă. Înfăţişarea ei arăta cuminţenie, faptele însă dezmăţ.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro