Băsescu a decis ca raportul privind managementul de la Cantacuzino să fie trimis Parchetului
Preşedintele Traian Băsescu a decis ca raportul prezentat în şedinţa CSAT privind managementul defectuos de la Institutul Cantacuzino să fie trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Traian Basescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, membrii CSAT au discutat despre implicaţiile în planul securităţii naţionale ale disfuncţiilor constatate în activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino".
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a apreciat că, din cauza managementului defectuos exercitat de conducerile succesive ale Institutului "Cantacuzino", din cauza nerespectării procedurilor, a controlului defectuos al procesului de producţie, dar şi a implicării improprii a Ministerului Sănătăţii, s-au înregistrat, în ultima perioadă, deficienţe care pot genera vulnerabilităţi la adresa stării de sănătate a populaţiei şi că se impune luarea unor măsuri pentru remedierea tuturor acestor deficienţe şi pentru prevenirea repetării acestora.
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis ca raportul prezentat în şedinţa CSAT să fie trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", precizează sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Experţii OMS au făcut verificări la Institutul Cantacuzino din Bucureşti în perioada 25-27 februarie, după ce acesta a produs 400.000 de doze de vaccin antigripal, însă acestea nu au putut fi folosite, întrucât rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care ar putea să producă la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.
Institutul "Cantacuzino" poate produce vaccin antigripal pentru sezonul 2014-2015, iar neregulile constatate la lotul realizat în decembrie 2013 care nu a îndeplinit cerinţele farmacopeei europene pentru endotoxină au fost cauzate de presiunea pusă pe instituţie, susţin experţii OMS.
Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 600.000 de doze de vaccin antigripal din import, pentru campania de vaccinare 2013-2014. Institutul Cantacuzino urma să pună la dispoziţie alte 400.000 de doze.
Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO