Curtea Constituţională despre Legea caselor naţionalizate

În urma unei sesizări, CC reţine că articolul 47 din Legea 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Totodată, Curtea arată că textul de lege criticat retroactivează, în măsura în care lipseşte de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care persoanelor îndreptăţite sau altor persoane vătămate într-un drept al lor li s-au respins cereri de revendicare sau de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile preluate de stat sau de alte persoane juridice.

Astfel, legea nouă nu poate, fără a retroactiva, să se aplice şi situaţiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încălcarea lui, prin textul de lege criticat, contravine principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu poate desfiinţa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, intervenind, astfel, în procesul de realizare a justiţiei. În acest sens, Curtea a reţinut prin Decizia 6 din 11 noiembrie 1992 că, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei.

Dreptul de control al Parlamentului se exercită asupra modului cum funcţionează organele puterii judecătoreşti, el stabilind, în acest scop, regulile după care se desfăşoară activitatea de judecată. Potrivit Constituţiei, acest drept, însă, se poate exercita numai cu respectarea autorităţii de lucru judecat şi fără a împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercita atribuţiile prevazute de art. 124 din Constituţie, de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecatorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională.