- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (28.02.2023, 16:52)
- Alexandru Stan
Pământul a fost lovit de două erupţii solare. Care sunt efectele?
Două ejecţii de masă coronală au lovit Pământul, provocând furtuni geomagnetice intense. Soarele intră într-o perioadă de activitate de vârf care va dura câţiva ani, a spus un expert, şi va produce mai multe erupţii solare ce pot perturba comunicaţiile radio şi reţelele electrice de pe Pământ.

Două ejecţii de masă coronală au lovit câmpul magnetic al Pământului între zilele 26 şi 27 februarie, declanşând o serie de furtuni geomagnetice puternice de clasă G3, cu aurore în ambele emisfere.
Aurore boreale au fost observate şi fotografiate în Franţa, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie.
Potrivit NOAA, o furtună geomagnetică de clasă G3 este considerată drept una puternică, suficientă pentru a declanşa alarme false pe unele dispozitive de protecţie, să supraîncarce sateliţii de pe orbită şi să provoace întreruperi ale sistemelor de navigaţie şi a semnalelor radio cu frecvenţă joasă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Soarele s-a trezit după aproape un deceniu relativ calm, spun oamenii de ştiinţă, şi asta ar putea cauza probleme pe Pământ, potrivit Business Insider.
Furtunile solare pot afecta reţeaua electrică şi semnalele GPS, iar oamenii de ştiinţă se tem că dependenţa noastră de electricitate şi telecomunicaţii ar putea însemna că suntem mult mai vulnerabili la efectele lor de data aceasta.
Furtunile solare nu pot distruge telefoanele mobile şi calculatoarele din locuinţe, dar pot avaria sau distruge transformatoarele şi liniile de tensiune înalte.
Transformatoarele pot fi aruncate în aer şi înlocuirea lor ar putea dura câteva săptămâni sau luni numai în Statele Unite.
Până acum, cea mai gravă furtună solară a fost în 1859, când liniile de telegraf au fost prăjite sau grav avariate.
În 1989, o furtună geomagnetică de putere mai mică a lovit Montreal, lăsând în pană de curent şase milioane de oameni, timp de nouă ore.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe