COMENTARIU Valeriu Şuhan: Pandemie de coronavirus, epidemie de vorbe goale

Printre acestea, se afla şi aceea că aceştia nu comunică în mod unitar. Nimic mai adevărat, aş zice.

Deşi n-aş vrea să par că sunt prea îndrăzneţ, aş adăuga la cele spuse de domnul Cristoiu, câteva lucruri care pe mine, mă ”lovesc” aproape de fiecare dată când mai-marii noştri ni se adresează.

E acolo un soi de atitudine artificial teatrală care ar vrea să contribuie prin mimică şi gesturi, la crearea unei atmosfere plină de dramatism.

Gesturile, limbajul non-verbal adică, sunt o practică mai nouă a unora dintre sus-puşii noştri, ele dorindu-se a contribui la sublinierea importanţei atât a personajului vorbitor şi a funcţiei sale, cât şi a mesajului ca atare, căruia se vrea  a i se adăuga în consistenţă, seriozitate, profunzime şi din nou, dramatism.

Din păcate, lipsa de empatie, de consistenţă şi impresia de fals care degajă din comunicarea publică, indiferent de personaj, sunt atât de vizibile încât eforturile evidente din retorica împricinaţilor, se transformă în contribuţii majore la demolarea personajului ca atare şi a mesajului său.

Elaborarea e atât de laborioasă, că oboseşte. E ca şi cum la cinema, ai privi un film stând la un metru de ecran. Te căpiază.

Mai e vorba de inconsistenţă şi inconsecvenţă. Una vorbim, alta fumăm.

Cred că e evidentă contradicţia, ruptura, dintre ceea ce ni se spune şi ceea ce se-ntâmplă în realitate. Trebuie să ne izolăm, ni se spune, dar sunt organizate transporturi de zeci de mii de oameni la mii de kilometri, sau o instituţie bănuită a fi serioasă, e pusă să umble din casă-n casă, adunând practic la un loc, pe toţi pe care îi vizitează.

Lumina pe care o aşteptăm, e în noi şi credinţa noastră. Credinţa este cea care ne luminează calea, iar formalizarea unui gest nu cred că e mai plăcută lui Dumnezeu decât să nu furi sau să nu ucizi. Sau să nu minţi !

Ceea ce mă aduce la subiectul pe care aş vrea să-l pun în discuţie, anume un exerciţiu de sinceritate pentru guvernanţii noştri.

Pandemia asta se va sfârşi doar atunci când vom şti cu exactitate de ce nu am avut ceea ce ne-ar fi trebuit ca să ne protejăm, ca să asigurăm o profilaxie acceptabilă, măcar. De asemenea, cum s-au făcut achiziţiile ulterioare, de ce nu am fost pregătiţi cu măsuri concrete specifice unei pandemii, iar nepermis de multe spitale au devenit focare de infecţie.

Lipsa măştilor, a mănuşilor, vizetelor, biocidelor, care apropos, nici acum nu sunt chiar la îndemână, au condus la infectarea a mii de oameni, dar mai ales, la scoaterea din joc a peste 800 de medici şi cadre medicale, ceea ce ne-a îngenuncheat.

Ca urmare, cu tot respectul cuvenit, adresez următoarele întrebări Ministerului Afacerilor Interne:

1. Care dintre instituţiile subordonate are în atribuţiuni elaborarea scenariilor de dezastru/calamitate ?

2. Care sunt scenariile de dezastru/calamitate elaborate ?

3. Este epidemia/pandemia unul dintre posibilele scenarii elaborate ?

4. În ce constau direcţiile principale de acţiune în scenariul epidemie/pandemie ?

5. Care sunt obligaţiile Administraţia  Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale în scenariul epidemie/pandemie ?

6. Ce materiale sanitare specifice, măşti, mănuşi, vizete, combinezoane, biocide, aveau în stoc ? Cantităţi ?

7. Cum au fost distribuite în teritoriu ?

8. Mai există stocuri de astfel de materiale ?

9. Cum şi când vor fi completate ?

Acesta este nu numai un exerciţiu de sinceritate, dar este şi o foarte bună oportunitate de deschidere către public a celor care îl vor cucerit, din patru în patru ani.