Ion Cristoiu: 2014 – Anul în care România a fost lovită de blestemul Klaus Iohannis

Cuvînt înainte. Pe 10 februarie 2024, site-ul cristoiublog.ro a împlinit zece ani de apariţie zi de zi. Cînd mi s-a semnalat faptul (uitasem de momentul cînd inaugurasem acest ziar online personal), m-am grăbit să văd, curios, ce scriam eu la vremea respectivă despre scena noastră politică. Şi am descoperit, nu fără uimire (de unde aveam atîta energie, dar mai ales atîta stăruinţă?!) că postam într-o singură zi, sub titlul Gîndul de la ora... mai multe comentarii, fiecare stîrnit de un fapt petrecut în împrejurimile mele politice.

Luînd la rînd toate textele publicate în 2014, mi-am dat seama că fără s-o ştiu (de unde dracu să cred că măruntul primar de provincie Klaus Iohannis e ales să fie preşedintele României?!) am trecut în revistă toate faptele mari şi mici înscrise în marea Operaţiune:

 Klaus Iohannis – preşedinte cu orice preţ.

De aceea 2014 poate fi considerat drept Anul în care România a fost lovită de Blestemul Klaus Iohannis. Pentru ca Klaus Iohannis să ajungă preşedinte s-a dat ţara cu fundu-n sus:

S-a rupt USL, Crin Antonescu a renunţat la funcţia de preşedinte al PNL, au fost lichidate două partide, PDL şi PNL, pentru a se crea garnitura din care să se ridice friptura Klaus Iohannis preşedinte, a fost compromisă Curtea Supremă de Justiţie şi s-a creat Coaliţia politico-mediatică anti-Ponta.

Sîntem în 2024.

An în care Klaus Iohannis îşi încheie mandatele. An în care a devenit o axiomă naţională că Klaus Iohannis a fost un dezastru pentru România.

2024 e însă anul în care vom avea un nou preşedinte.

Va fi ca şi Klaus Iohannis, un popic luat de urechi şi cocoţat în fruntea ţării de Puterile Garante, pentru a avea asigurată supuşenia eternilor şerbi moldo-valahi?

Nu ştiu.

Găsesc de cuviinţă însă să susţin, începînd de azi, în cadrul rubricii Gîndurile lui Cristoiu, serialul Scriam pe.... În fiecare zi voi reproduce unul dintre comentariile publicate cu 10 ani în urmă, în 2014. Anul în care România a fost lovită de Blestemul Klaus Iohannis.

*

Cu mopul. De la frizerie, unde am auzit, cu urechea dreaptă, stînd pe scaun pentru a fi tuns, idioţeniile celor de Pro Tv, veseli de dimineaţă, de parcă ar fi băut pe stomacul gol, o iau glonţ către Kiralina, librăria cu cărţi franţuzeşti atît de discret aşezată că nici eu n-am ştiut mult timp că există.

Mă temeam că nu e deschisă. Mă temeam că vor fi aceleaşi cărţi.

E deschisă.

Au adus între timp cărţi noi.

Încăperea e pustie de cumpărători. La tejghea, o persoană, de vîrstă incertă, deoarece e o tipă pe cale de a nu mai fi tînără, fără a putea spune că e bătrînă deja. O femeie de serviciu face curat în stilul specific femeilor care fac curat. Asta înseamnă că, dînd cu mopul, respectivele ar fi în stare să-i spună Dă-te mai încolo! şi lui sir Wiston Churchill.

Mă opresc la peretele din stînga cum intri, repartizat cărţilor de ştiinţe sociale. Găsesc mai multe, dintre care aleg cîteva, dar cu şovăieli, îngrozit la gîndul că va trebui să le găsesc loc în apartamentul deja burduşit de cărţi. Am lăsat deoparte astfel o carte despre Napoleon, una de Istorie a Franţei, o serie de mai multe volume dedicate Feminismului în Occident, o lucrare despre caricatura de presă (se referă exclusiv la presa franceză), multe cărţi despre Mesopotamia şi Grecia Antică.

Nici măcar nu iau în mînă – pentru a vedea cît costă – lucrările clasicilor filosofiei. După primul rînd de cărţi alese, pun pe tejghea cumpărăturile, rugînd-o pe tipă să facă socoteala, ca să văd cît costă. Între timp, eu trec în partea opusă a încăperii, unde găsesc Carnets de guerre de Vassili Grossman, pe care m-o grăbesc s-o iau. În camera cu cărţi româneşti traduse în franceză, ezit să iau romanul Omul cu ochii gri al lui Petru Dumitriu. O fi tradusă în româneşte? Mai bag seamă că Virgil Gheorghiu a scris Nemuritorii de la Agapia. Fac bine că n-o cumpăr în franceză. A apărut şi în româneşte, se află chiar pe Scribda. La tejghea mi se spune totalul. Pînă la suma rotundă mai pot lua ceva. Mă duc la raftul cu Sociale şi aleg pînă la urmă o carte dedicată Decolonizării. O prefer altora, deoarece am scris – nu ştiu dacă am şi publicat – un eseu despre Patrice Lumumba şi am lucrat la un studiu – neterminat, fireşte – despre Intervenţia cubaneză în Angola.

Am cumpărat pînă la urmă şi am adus acasă, într-o pungă de hîrtie, oferită de magazin, la cererea mea: „La Révolution française” de mai mulţi, Frédéric Bluche, Stèphane Rials, Jean Tulard, toţi împodobiţi cu titluri universitare, de minune dacă ne gîndim că nu e un cărţoi, dintre cele zise cărămizi, ci aproape o broşură, 120 de pagini, format mic, din seria Que sais-je? de mare autoritate în Franţa. E a şasea ediţie, din 2015, a unei cărţi apărute 1989. Mai am acasă despre Revoluţia franceză, cărţi cît pentru un dulap. O cumpăr pe asta – 45 de lei, 10 euro aproape, deoarece colecţia asigură o introducere aproape didactică într-un subiect despre care ei nevoie uneori să ştii doar datele.

*

Scriam pe 4 martie 2014

Tripla lovitură care e demisia lui Crin Antonescu

Luînd notă de zbieretele PSD-iste care-i cereau demisia din postul de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a revenit rapid la tribuna sălii şi şi-a anunţat demisia. Că liderul PNL trebuia mai devreme sau mai tîrziu să facă asta era de la sine înţeles. Sînt convins că gestul a fost luat în calcul chiar din clipa cînd Crin Antonescu a decis să divorţeze de PSD. În astfel de situaţii, politicianul abil îşi pune problema cînd şi cum s-o facă. Zbieretele PSD-iste i-au dat o însemnată mînă de ajutor:

1. Demisia a fost anunţată în plină şedinţă de investire a Guvernului Ponta 3, transmisă în direct de televiziunile de ştiri.
2. Demisia a fost anunţată rapid, ca şi cum atunci ar fi fost decisă pe loc, sub puterea zbieretelor PSD-iste.
3. Demisia a fost anunţată în plin scandal iscat de refuzul lui Victor Ponta de a demisiona, deşi USL, prin care s-a suit în fotoliul căptuşit cu avantaje de la Victoria, nu mai există.
4. Demisia a fost anunţată tocmai cînd Traian Băsescu atrăsese atenţia că guvernul Ponta 3 foloseşte un lucru de furat: USL care nu mai există.

Cum a reacţionat Victor Ponta la acest anunţ? Dezvăluindu-se încă odată în nenorocita spaimă de a nu pica din funcţie. ”S-a sinucis!” a exclamat Victor Ponta.

Pentru acest june imberb, cocoţat de alţii în copacul Puterii, a demisiona într-un gest de onoare, cum a făcut Crin Antonescu, înseamnă a te sinucide. Pricepem acum că, pentru a-şi păstra penele de păun ale funcţiei, Victor Ponta e în stare de orice: de la pisiceli jegoase pe lîngă cine are interes pînă la ticăloşii incredibile. Prin două cuvinte, Victor Ponta ne-a dezvăluit că are cel mai rău cancer politic posibil: cancerul funcţiei cu orice preţ. Să nu ştie el e că de cancerul politic se moare politic pînă la urmă? Şi, mai ales, pentru totdeauna.

Alte titluri de comentarii postate de mine pe 4 martie 2014

O ştire ce pare a confirma unele zvonuri din tîrg: Crin Antonescu a fost sunat de John Kerry!

Cum i-a dat Crin Antonescu o lecţie de gazetărie predicatorului Mihai Gâdea

Cum a făcut presa noastră săracă şi cu duhul ca Victor Ponta să fie altceva decît păpuşa din păpuşa gonflabilă second hand a baronilor PSD .

NOTĂ:  Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro