ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Minerii din Valea Jiului – ostili puterii chiar şi în 1968, anul de glorie al lui Ceauşescu

Difuzoare şi restaurante

De la începuturile regimului comunist au fost trimişi la ”reeducare” în Valea Jiului diferite categorii de infractori, de obicei tineri, iar ”impetuozitatea” lor a schimbat minerii în cel mai dinamic şi coleric segment socio-profesional, care fie că putea, prin manipulare, să fie utilizat de regim în folosul său, asmuţit împotriva altora, fie că se putea întoarce împotriva sa. Dintodeauna şi în toate ţările lumii zonele miniere au avut un deosebit potenţial exploziv şi Valea Jiului nu a făcut excepţie. Dar amestecul ”momîrlanilor”, populaţia veche a zonei, cu ”venitura”, această pegră pestriţă adusă şi coborîtă mai mult cu de-a sila în subteran, a generat un cocktail social imprevizibil.

Partidul şi Securitatea au controlat foarte atent modul în care nivelul de trai putea influenţa negativ starea de spirit a maselor muncitoreşti. La mijlocul anilor ‘50, a luat fiinţă un colectiv consultativ pe lîngă Biroul Politic al partidului, care avea drept scop calcularea nivelului minim de trai. Constituit ca ”Birou Special” pe lîngă Direcţia Generală de Statistică, sub coordonarea lui Constantin Ionescu, de la Institutul de Igienă al RPR,acesta a raportat conducerii partidului în octombrie 1956 că la o familie cu doi copii, cheltuielile minime de trai se ridicau la 1630-1767 lei pe lună, în funcţie de zona urbană din ţară.

Veniturile erau în genere sub acest standard: un muncitor cîştiga în construcţii între 568 şi 728 lei pe lună, în construcţii de maşini între 741 – 836 lei. Minerii cîştigau cel mai mult, în medie 913 lei, dar se proiecta, ca şi în cazul celorlalte ramuri industriale, o creştere pînă la 1147 lei. Comisia, deplasată în diferite zone, a consemnat cele constatate. În Valea Jiului, au stat de vorbă cu minerul Popa Gheorghe, din Lupeni: “La acest miner, impresiona îndeosebi înfăţişarea lui, deşi în vîrstă de 28 ani, statura mică, uscăţivă şi paloarea feţei te făcea să-i dai cel puţin 35-40 ani. Se îmbracă cu lucruri vechi, ca muncitor nu are pentru iarnă decît pufoaica de protecţie. Un alt muncitor şi-a putut cumpăra pe parcursul unui an o singură pereche de pantofi”. Era şi ceva îmbucurător, în toate cazurile cercetate: “la majoritatea muncitorilor s-au găsit instalate difuzoare”. Ca urmare, s-au intensificat măsurile de influenţare prin propagandă şi, de atunci încolo, a crescut sensibil numărul restaurantelor, dar şi a caselor de cultură în zonă.

Ulterior, chiar Securitatea a coordonat studii sociologice asupra minerilor, pentru le a cunoaşte şi controla mai îndeaproape tocmai acest potenţial exploziv, care s-a manifestat pentru prima oară pe parcursul grevei din 1977. Dar nemulţumirile în Valea Jiului erau mult mai vechi. Ele s-au manifestat în permanenţă şi tot în permanenţă au fost atent ”monitorizate”, controlate şi reprimate (după caz) de către Securitate

Suprafaţa poleită a realităţii

În Valea Jiului, ca ”bastion al avangardei clasei muncitoare”, minerii s-au bucurat de atenţia vîrfurilor puterii comuniste. La 21 iunie 1962, în vizită în România populară, Nichita Hrusciov, însoţit de Dej, i-a vizitat pe mineri. Din delegaţie făcea parte şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Acesta a revenit în Valea Jiului în 7 octombrie 1966, cînd era secretar general al PCR, dar ”istorică” a rămas vizita sa din 11 august 1968, cînd s-a sărbătorit cu mare fast ”împlinirea a 100 de ani de exploatare a cărbunelui” în zonă.

De obicei, Ziua Minerului era celebrată în prima duminică după 6 august (ziua în care, în 1929, 22 de mineri au pierit sub gloanţele Guvernului Maniu în Greva de la Lupeni), iar în acel an prima duminică a picat pe 11 august. Minerii au o particularitate: sînt matinali, chiar şi în zi de sărbătoare, dorind parcă să profite cît mai mult de lumina soarelui. La fel s-a întîmplat şi în acea zi, în care trenul oficial a sosit la Lupeni la ora 8,30. Ceauşescu era însoţit de Ion Gheorghe Maurer, primul ministru a cărui popularitate rivaliza cu a lui, de Chivu Stoica, fost prim-ministru,Virgil Trofin (secretarul CC al UTC) şi de secretarul CC al PCR Vasile Patilineţ, însărcinat cu apărarea şi securitatea internă (care era născut la Lupeni, în 1923), precum şi Gheorghe Gaston Marin (născut Grossman), care şi el era din zonă şi făcuse liceul la Petroşani, iar acum era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

Conducerea superioară de partid dorea să demonstreze strînsele ei legături cu Valea Jiului.Au fost întîmpinaţi de primul secretar pe judeţ, Ioachim Moga, în uralele mulţimii, dar şi de pensionarul Aron Cristea (fost preşedinte de sindicat) care le-a oferit oaspeţilor pîine şi sare şi i-a întîmpinat cu salutul mineresc”Noroc bun!”, în uralele mulţimii. Ajunşi la intrarea în mina Lupeni, membrii delegaţiei au primit de la mineri insigna jubiliară a ”Centenarului mineritului industrial” şi la Uzina Electrică, locul reprimării grevei din 1929, Nicolae Ceauşescu şi delegaţia au depus coroane de flori. A urmat un mare miting pe platoul minei, ocazie cu care s-a citit decretul prin care bazinul carbonifer Valea Jiului şi Combinatul Minier au fost decorate cu ”Steaua Republicii”, clasa I. Au primit 30 de ordine şi medalii din mîna lui Ceauşescu mai mulţi mineri, dar şi maiştri, tehnicieni, geologi şi ingineri, cît şi activişti de partid din zonă carelucrau în bazinul carbonifer Valea Jiului.

Totul s-a desfăşurat în şlefuita limbă de lemn a ceremoniilor comuniste. Totul era regizat atent, după cum prezenta şi presa comunistă evenimentul: ”Pe tot parcursul drumului, de-a lungul a mulţi kilometri, în Petroşani, Petrila, Lonea, mulţimea face o primire entuziastă oaspeţilor, îi întîmpină cu flori. Izbucnesc urale, aclamaţii pentru partidul comunist, pentru Comitetul său Central”. În cele din urmă, a început şi petrecerea de Ziua Minerului, cea mai aşteptată zi din an de către muncitorii din subteran.Nicolae Ceauşescu şi tovarăşii de la Bucureşti au fost invitaţi la Cabana Lunca Florii. În poiana de aici, tot alaiul a petrecut în mijlocul minerilor, la o serbare cîmpenească, dar pentru scurtă vreme. N-au vrut să fie de faţă, cînd minerii şi-ar fi dezlegat limbile, după mai multe beri.

Au trecut două ore pînă cînd ”pe peronul gării Petroşani, o mare mulţime de oameni ai muncii au venit să-i conducă pe oaspeţi. Sînt clipe emoţionante în care ovaţiile şi aplauzele nu mai contenesc. Tinere, în costume naţionale, specific acestor meleaguri, oferă buchete de flori”. Minerii rămăseseră să petreacă ma departe.Asemenea ritualuri, care le-au dat minerilor senzaţia că se află în centrul ”grijilor” conducerii statului au mai avut loc de cinci ori Valea Jiului: în 1972, 1977 (de două ori, odată din cauza grevei), 1979 şi 1989.Toate, cu excepţia celeia prilejuite de greva minerilor, s-au desfăşurat sub aceeaşi poleială propagandistică, ascunzînd fără succes o realitate mult mai prozaică şi cenuşie.

Iar pentru a face o diferenţă între ce a fost şi ce este Valea Jiului, nu e nevoie nici să cobori din tren. E de ajuns să priveşti, pe dinafară, Gara din Petroşani. Ea pare, în zilele noastre, desprinsă dintr-o distopie post-apocaliptică. E de ajuns să o imaginezi pavoazată şi plină de flori şi te întorci în august 1968.

”Bancuri cu caracter insultativ”

În preajma vizitei oficiale din 11 august 1968, Securitatea din Hunedoara intensificase ”acţiunile informative” în Valea Jiului, semnalînd conducerii de partid mai multe ”probleme”. Unele ”rezolvate”, altele nu. Acestea făceau, în genere, obiectul unor ”Buletine informative” care demonstrează, în sine, că întodeauna conducerea de partid şi de stat a cunoscut realitatea, pe care în genere a ales însă să o ignore, îngropînd-o sub munţi de propagandă. Nu puteau accepta eşecul propriilor acţiuni.

Astfel, în ”Buletinul informativ” 862, strict secret (marcat de indicativul”00”) Securitatea raporta că”în ziua de 1 august 1968, ServiciulMunicipal al Securităţii Petroşani a fost sesizat că, la 31 iulie a.c., numitul Pîrlea Radude la Expolatarea Minieră Petrila a găsit pe culoarul vestiarului din cadrul acestei exploatări patru coli dehîrtie, pe care le-a citit, apoi, dîndu-şi seama că au un conţinut duşmănos şi pentru anu fi văzut de alti muncitori care se apropiau de el, le-a rupt şi aruncat.Trecîndu-se la reconstituirea parţială a celor 4 coli de hîrtie s-a stabilit că auurmătorul conţinut:... Dragi muncitori minieri, comunişti, utecişti, sindicalişti, uniţi-vă, români,maghiari, nemţi, fără să vă urîţi unul cu altul şi uniţi-vă şi hai să ne cerem drepturile,hai peste boierii care ne exploatează, nu vedeţi că noi, muncitorii, nu mai avem nici un felde drept? Ce aşteptăm? Să ne pună lanţul de gît? Vrem dreptate”. Pe a doua foaie, recuperată din coşul de gunoi şi lipită de securişti se putea citi cam acelaşi conţinut, dar a treia arăta că autorul înscrisurilor are şi proprietatea acţiunilor precise: "Vrem drepturile, hoţilor, boierilor! Ce spuneţi, e bine ce faceţi cumuncitorii,chiaburilor? Noi, minerii, nu mai suferim mult şi explodăm, vedem noi undeo să vă ascundeţi pielea... Muniţie avem, ne-am săturat de hoţii, de minciuni, demizeriile voastre. Jos cu hoţii, vrem dreptate!”.

Securitatea specifica: ”Acest conţinut este scris cu creionul pe 3 coli de hîrtie utilizate pentru plicuripoştale şi pe o coală de caiet cu pătrăţele. În continuare, s-au luat măsuri deidentificarea autorilor acestor fiţuici”. Colonelul Grigore Gheorghe, autorul informării, avea la dispoziţie în acest sens experţi grafologi, care urmau să analizeze ”probe de scris” luate sub diferite pretexte de la lucrătorii din mina Petrila. Era doar o problemă de timp să găsească autorul şi ”să-l înainteze organelor în drept”, pentru ”propagandă împotriva orînduririi”.

Buletinul informativ 884 al Inspectoratului Judeţean de Securitate Hunedoara emis chiar în ziua de 11 august 1968, cînd se desfăşura vizita în Valea Jiului a ”conducerii superioare de partid şi de stat”, înaintat de colonelul Gheorghe ”către Comitetul Judeţean al P.C.R. Hunedoara, Deva” consemna comentariile oamenilor pe marginea vizitei aşteptate ”cu ocazia serbării centenarului exploatării cărbunelui”. Securitatea observa, spre mîngîierea conducerii locale a partidului, că ”dinmaterialele informative obţinute, rezultă că marea parte a populaţiei din localităţile care vor fi vizitate şi a municipiului Petroşani îşi exprimă satisfacţia pentru faptul că secretarul general al P.C.R.onorează sărbătoarea minerilor cu prezenţa sa. Concomitent, s-au obţinut informaţii căunele persoane, în majoritatea lor cunoscute în evidenţele organelor de securitate,comentează nefavorabil această vizită, proferînd diverse manifestări duşmănoase”.

Urmează ”lista cu cei ce au zis că”. ”În ziua de 9 august 1968, în referire la vizita conducătorilor de partid şi destat, următoarele persoane au avut atitudini şi manifestări ostile: numitul Mantiei Vasile,fost condamnat pentru participare la organizaţie subversivă, a afirmat căe un marecontrast între modul pozitiv în care secretarul general al P. C.R. prezintă lucrurile în cadrulcuvîntărilor şi realitate. A afirmat, de asemenea, căsituaţia necorespunzătoare dinţară nu va putea dura mult şi că ei sînt nevoiţi să tacă pînă va bate gongul, lăsîndsă se înţeleagă că speră într-o schimbare a regimului”. Vasile Mantiei era contabil şef al Serviciului de Aprovizionare la Cooperativa ”Sprijinul minier” din Vulcan. La fel de ostil vizitei se manifesta un tîmplar pensionar, despre care Securitatea ştia că fusese în trecut legionar: ”Numitul Nicu Ilarie, fost şef decuib legionar, s-a exprimat că mulţi cetăţeni sînt pregătiţi sa înmîneze tovarăşuluisecretar general al P.C.R. scrisori privind o serie denemulţumiri personale, însă şi-amanifestat neîncrederea în ce priveşte faptul că vor fi luate în considerare şi soluţionatepozitiv”.

Nu lipseau bancurile. Un fost infractor de drept comun, electrician la moara din Lupeni, a ”debitat” mai multe bancuri (probabil porcoase) pe seama lui Ceauşescu: ”numitul Stancu Ilie, fost condamnat, discutînd despre aceastăvizită, s-a manifestat injurios, debitînd bancuri cu caracter insultativ”. Numitul SilaghiŞtefan s-a exprimat că politica promovată de secretarulgeneral al P.C.R. este în defavoarea populaţiei din Valea Jiului, îngreunîndu-i traiul, înurma diferitelor decrete şidispoziţii elaborate în ultimul timp. A menţionat, încontinuare, că mulţi locuitori sînt pregătiţi să iasă înaintea maşinii sale, pentru a-Iînmîna scrisori. Numitul Urs Ioan, neîncadrat politic, a afirmat că este nemulţumit desituaţia de acum, considerînd că, prin masurile luate, de scumpire a chiriilor şialimentelor, se loveşte în nivelul de viată al muncitorilor, menţionînd că politica dusăde Gheorghe Gheorghiu-Dej era mai bună”.

Încheind lista, minerul pensionar Rusu Simion, în preziua vizitei, pe 10 august 1968 ”amanifestat o atitudine refractară faţa de vizita conducătorului de partid şi de stat, afirmînd că în ziua de 11 august 1968, în loc să meargă să-i întîmpine, va pleca lamunte, întrucît este sătul de ei”.

Cele de mai sus demonstrează două lucruri: că Securitatea ”ştia”, sau căuta să afle totul. Şi că, informînd prompt partidul, ”forţa conducătorare”, acesta a fost întodeauna la curent cu (aproape) tot din ceea ce se întîmpla în România socialistă. Dar nimic nu era perfect: astfel încît n-au reu;it să preîntîmpine greva minerilor din 1977, pentru că tocmai efortul comuniştilor creaseră în Valea Jiului o masă imprevizibilă şi ostilă puterii. Dar, în genere, eşecul comunismului nu s-a datorat necunoaşterii, ci neputinţei şi prostiei, ambele poleite sub amăgirea unei ”Epoci de aur”, care de fapt ascudea atîta mizerie sub preş, încît aceasta a ieşit curînd de sub marginile lui.