ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Zosim Chirtop, reprezentatul moţilor la Marea Unire, a fost deportat la 82 de ani, după ce a acuzat: ”ce vreţi voi comuniştilor, vreţi să ne vindeţi ţara!”

Zosim Chirtop din Cîmpeni era la 1 decembrie 1918 avocat şi notar în Cîmpeni, după ce absolvise Facultatea de Drept la Alba Iulia. În primăvara anului 1916, fruntaşul român a fost arestat şi, după cum arăta ziarul Românul din Arad la 4 martie 1916, a fost acuzat de trădare pentru activismul său naţionalist şi ostlitatea faţă de regimul dualist austro-ungar. La venirea la putere a comuniştilor, a fost din nou acuzat ca ”exploatator” şi a fost deportat, la 82 de ani.

În 1916, Zosim Chirtop din Cîmpeni a fost condamnat la 3 ani închisoare în temniţa de la Vaţ, de unde a fost eliberat mai devreme în urma campaniei de presă în favoarea sa şi, după cum declara la senectute,  în faţa lui Mihail Patriciu, temutul şef al Securităţii de la Cluj, ”în anul 1916 am fost cu domiciliul forţat în oraşul Turda”. La Adunarea Naţională de la Alba Iulia a fost ales de către moţii din Cîmpeni delegat titular al cercului electoral Trascău; după Unire a făcut parte din Consiliul Dirigent şi ulterior a fost numit “senator pe viaţă”. 

 

La instaurarea guvenului „democrat-popular” al lui Petru Groza la 6 martie 1945 era un om în vîrstă, care nu mai voia decît să-şi trăiască liniştit bătrîneţile, după o viaţă de împliniri; cu toate acestea, necazurile nu l-au ocolit. Casa din Cîmpeni a fiului său, Vasile Chirtop, avocat ca şi tatăl Zosim, a fost invadată în seara zilei de 29 mai a anului 1945 de un comisar, care s-a recomandat Porcilă, însoţit de două ajutoare. Toţi trei veneau de la Turda şi-i căutau pe Chirtop, tată şi fiu, pentru a-i aresta. În casă nu era decît servitoarea. După plecarea lor, soţia avocatului a ajuns acasă şi, în jurul orei de 22.30 au revenit la locuinţă comisarul şi însoţitorii înarmaţi ”şi au cerut servitoarei să meargă la post”. Soţia lui Vasile Chirtop n-a lăsat-o să plece, pentru că cei doi „nu aveau nimic la mînă”, dar a mers ea cu ei, pentru a lămuri situaţia. La post, în faţa ”delegaţilor” de la Turda, „înarmaţi cu revolvere”, care au întrebat-o de soţul ei, ea le-a răspuns că e plecat la Bucureşti, de ceva timp. 

 

Zosim Chirtop, fostul delegat la Marea Unire, membru în Consiliul Dirigent şi senator de drept în Senatul României, n-a vrut ca lucurile să rămînă aşa. El a reclamat acest abuz de putere, care va deveni în scurtă vreme practică curentă, către Ministerul Afacerilor şi Internelor. Reclamaţia a fost luată în seamă, intrînd în atenţia unui director din M.A.I. şi fiind trimisă spre soluţionare la Cluj. În petiţie, bătrînul Chirtop reclama: ”în comuna noastră liniştită s-a pripăşit, fugind din Bucovina de Nord, un domn certat cu bunele moravuri, cu numele Wilhelm Tulaczko”, care în februarie 1944 a fost internat în Lagărul de la Tîrgu-Jiu, ”fiind implicat într-o afacere de spionaj”. În prezent, Wilhelm Tulaczko ”sub masca democraţiei, înţelege să terorizeze familia mea şi pe mine, om de 77 ani [...]. Prin abuz, s-a instalat în Cîmpeni o poliţie tip legionar, condusă de dl Pamfil, meseria pantofar şi dl. Bubi Nicola, legionar notoriu, conducător al cuiburilor din plasa Cîmpeni, fost primar în regimul de dictatură trecut”. Toţi, deveniţi comunişti. 

 

În seara de 29 mai, relatează bătrînul avocat, cei trei ”au descins la locuinţa fiului meu, au terorizat soţia, au dus-o la aşa-zisa poliţie, iar pe mine m-au ameninţat cu ridicarea”. În final, cere ca Wilhelm Tulaczko „să fie trimis de unde a venit, cu atît mai mult cu cît face parte din teritoriul rămas Uniunii Sovietice”. 

 

Ca urmare a intervenţiei, pe 2 iunie 1945 Inspectoratul Regional de Poliţie Cluj, condus de Mihail Patriciu, primeşte Ordinul nr. 8.703 S, în care se cer lămuriri faţă de reclamaţia lui Zosim Chirtop, care a dat peste o lună, la 14 iulie 1945, o declaraţie referitor la reclamaţie, chiar în faţa lui Patriciu, care a participat personal la cercetări, pentru că toate declaraţiile au adnotarea ”dată în faţa noastră” scrisă de el; a mai fost chemat la Cluj şi şeful de post din Cîmpeni, cît şi cei reclamaţi. Bătrînul avocat declara că ”am voit ca prin această reclamaţie să se clarifice situaţia poliţiştilor din această comună, dacă funcţionează legal sau nu [...]. Nu am cunoştinţă ca aceşti poliţişti s-ar fi dedat la teroare, abuzuri sau alte ilegalităţi, ci am fost sesizat numai de faptul că am văzut înarmaţi unii tineri civili, fără nici un semn distinctiv că fac parte dintr-o agenţie ai forţei publice şi aveam impresia că funcţionează ilegal”. 

 

Chirtop se lămurise că ”Gărzile patriotice” sau ”cetăţeneşti” sunt organizaţie a Partidului Comunist. Cu toate acestea, la scurtă vreme, tot în iulie 1945, Mihail Patriciu a trimis un lung raport, ca răspuns la ordinul din 2 iunie 1945, privind reclamaţia lui Zosim Chirtop.  El a citat declaraţiile tuturor părţilor implicate, care ne fac să înţelegem şi în acest caz particular cum funcţionau şi din cine au fost compuse miliţiile paramilitare ale comuniştilor, din rîndurile căreia aveau să fie selectate cadrele viitoarei Securităţi. 

 

Wilhelm Tulaczko afirma că este avocat, etnic polonez din Cîmpulung Moldovenesc, care s-a stabilit în Cîmpeni în toamna 1940, după ce s-a eliberat din armată şi nu s-a mai putut întoarce acasă,  pentru că localitatea lui a fost cedată U.R.S.S. ”Acum este secretarul P.C.R. din localitate şi preşedintele F.N.D. pe plasa Cîmpeni”, arată Patriciu în raportul său, funcţii pe care ”le ocupă tocmai pentru că este un om democrat prin excelenţă şi avînd un trecut de martiraj, despre care vorbeşte cu cuvinte frumoase însăşi dl. prim-ministru Petru Groza, în cartea sa În umbra celulei”. Din cele ce urmează, ne putem da seama că incusiunea nocturnă la casa fiului bătrînului unionist era un act de vendetă personală. ”Aflat fiind că nutreşte sentimente comuniste, a fost încontinuu urmărit de colonelul Popescu-Argetoaia [ginerele lui Zosim Chirtop – n.n.]” şi de fiul acestuia, avocatul Vasile Chirtop. 

 

Colonelul Popescu, ginerele lui Zosim Chirtop, mai susţine Tulakzo, a fost şeful de cabinet al generalului Dobre şi ”avea trecere la Ion Antonescu”, iar soţia lui, (fiica lui Zosim Chirtop) la Maria Antonescu, care ar fi înnoptat chiar la Cîmpeni, în casa reclamantului Zosim Chirtop. Colonelul Popescu, mai susţine refugiatul polonez din Bucovina, care a ajuns peste noapte şef al comuniştilor din capitala Ţării Moţilor era în bune relaţii cu ofiţerii Gestapo şi aşa s-a făcut că în 1943 l-au trimis pe lt. von Seidlitz (din Gestapo) să-i facă o percheziţie, sub acuzaţia de spionaj în favoarea U.R.S.S. Wilhelm Tulakzo venise de pe front la Cîmpeni ”pe caz de boală”, iar în urma denunţului ”a fost arestat şi internat la Tîrgu-Jiu”.  

 

Apărările celor incriminaţi de Zosim Chirtop în reclamaţia sa devin treptat delaţiuni ale celor apropiaţi de noii puternici ai zilei, comuniştii, care îl incriminează pe bătrînul patriot, dar mai ales pe fiul său. Singurul martor care l-a apărat pe bătrînul Chirtop a fost un evreu din Cîmpeni, care spunea că acesta ”l-a apărat în trecut”. Concluziile lui Patriciu, viitorul şef al Securităţii din Regiunea Cluj au fost de aşteptat: ”nu s-a constatat nici un abuz sau ilegalităţi, dimpotrivă, gărzile patriotice au dat un însemnat aport Jandarmeriei rurale, lipsiră de personal suficient, pentru a face faţă diferitelor chestiuni de serviciu”. Cît despre comisarul Porcilă şi a celorlalţi civili înarmaţi care năvăliseră noaptea, fără niciun mandat, în casa fiului lui Zosim Chirtop, aceştia ”erau în deplinătatea atribuţiilor”. Astfel, reclamaţia lui Zosim Chirtop s-a întors foarte repede împotriva sa.

Bătrînul avocat a mai trăit încă opt ani, pînă în 1953, deajuns să vadă cum tot ce considerase a fi un abuz în 1945, descinderile la ceas de noapte în casele oamenilor şi arestările fără vreun mandat sau probă, ci doar ca rezultat al bunului plac al ”braţului înarmat al Partidului”, Securitatea, intraseră în banalul cotidian. Şi avea să le resimtă el însuşi, ca şi fiul pe care încercase să îl apere. 

 

Încă din raportul întocmit de colonelul Patriciu în 1945 pentru Ministerul de Interne, acesta arăta că bătrînul Zosim ”este un om care a jucat un rol important în trecut, şi-a creat o situaţie nobilă în comună, dispreţuind pe ţărani şi muncitori. În prezent nu se bucură de simpatia populaţiei”; Fiul său era socotit în acelaşi document, fără vreo dovadă, drept ”fascist”, ”agent Gestapo”:  ”se pot vedea pas cu pas uneltirile sale pentru exterminarea lui Tulaczko Wilhelm, cunoscut comunist, trimiţîndu-l pe front, presînd apoi măsurile de urmărirea şi arestarea sa, învinuindu-l de spionaj în favoarea bolşevismului”. Şeful Siguranţei din Cluj propunea „a se clasa cauza”, dar şi „a se lua măsurile pe care le veţi aprecia de cuviinţă” în cazul reclamantului.

 

Astfel că lucrurile nu au rămas aici. La 6 iulie 1948, trei ani de la incidentul descris mai sus, un ordin al Biroului Informaţii interne din Serviciul Judeţean de Siguranţă din Turda transmitea către Biroul din Cîmpeni: ”luaţi măsuri de ţinere în strictă supraveghere a numitului Chirtop Zosim”, precum şi măsuri de a-i alcătui un ”dosar personal”, de care avea să se ocupe lucrătorul operativ. Wilhelm Tulakzo, ajuns lider comunist la Cîmpeni, numai pentru că Petru Groza îl amintea într-un pasaj obscur din „memoriile” lui de temniţă, nu a uitat ”deranjul” de a i se cere, fie şi formal, să se explice în faţa unui superior. Influenţa lui, ca şi a ceilalţi reprezentanţi locali ai partidului comunist, alături de cadrul general al impunerii unui regim de teroare deschisă, de către regimul de ocupaţie sovietică nu au întîrziat să schimbe soarta familiei Chirtop. 

 

La dosarul întocmit din ordinul Siguranţiei din Turda (devenită din 30 august 1948 Securitate) bătrînului delegat la Marea Unire din partea moţilor, se adună curînd delaţiuni după delaţiuni. Între decembrie 1951 şi martie 1952, mai multe declaraţii ale unor locuitori din Cîmpeni îl prezintă la cererea Securităţii drept ”exploatator”, autor de ”falsuri” în baza cărora a intrat în posesia unei mari averi, ”mare duşman al săracilor, nu lăsa oamenii să treacă pe trotuar pe sub geamurile casei lui” etc., toate acestea adunate de regulă de locotenentul de securitate Crişan Iuliu. 

 

Aplicată şi amănunţită este declaraţia dată la 5 februarie 1952 de Ioan Popa, vicepreşedinte Sfatul popular raional Cîmpeni, aceluiaşi locotenent Crişan: ”Cunosc pe acest exploatator din anul 1948, cînd urma să fie scos din vila lui din Cîmpeni, care urma să fie ocupată de armată. Cu ocazia aceasta, a spus că nu există lege care poate să-l scoată pe el din casă, deşi a avut încă trei blocuri de casă. A spus că în casa lui nu va călca picior de comunist. La fel m-a ameninţat fiul lui, Chirtop Vasile, că dacă va îndrăzni cineva să intre în casa lor, nu va sta cu mîinile în buzunar, ci va şti ce să facă cu bandiţii de comunişti [...]. În luna noiembrie 1949 am intrat cu forţa în casa lui, fiind ordonat de Comitetul Provizoriu al judeţului Turda, cu plutonierul de Miliţie Caraiman şi lt. maj. Iordăchescu Dumitru. Subsemnatul am intrat prima dată în casă, unde am găsit pe fiul său, care a sărit la mine şi m-a prins de gît, spunînd că Constituţia garantează proprietatea particulară şi nici un comunist nu poate călca aceasta. Dacă nu vedea tovarăşii de la Miliţie, era să mă bat cu el, deoarece a scos cuţitul la mine, cu intenţia de a mă tăia”. 

 

După cîteva zile, vicepreşedintele Popa de la Sfatul popular s-a întîlnit pe stradă cu bătrînul Zosim Chirtop, care „m-a ameninţat, că ştii tu pe cine ai scos din casă? Spunea că ai scos pe un senator care a avut şi mai are cuvînt şi că va veni în curînd timpul cînd voi plăti eu tuturor comuniştilor care au contribuit la scoaterea mea din casa mea. La fel, m-a înjurat în fel şi chip, de mamă şi de dumnezeu, ca spurcat comunist, spunînd că vei vedea tu ce vei primi în curînd. De atunci şi pînă astăzi, nu poate să mă vadă. Ori de cîte ori trece pe lîngă mine, mă înjură şi mă ameninţă, că în curînd va răsare soarele lui şi va fi vai de mine. La fel şi băiatul lui. Chirtop Vasile este un mare reacţionar şi înfocat manist, care caută să ducă propagandă împotriva regimului”. Bătrînul Zosim, reprezentatul moţilor la Marea Unire împlinise, cînd era astfel zugrvăvit, venerabila vîrstă de 82 de ani. Delatorul era nevoit să recunoască însă că ”acest individ este foarte periculos regimului, deoarece are influenţă în masele largi ale moţilor, care vin în contact cu el şi mai ales cu fiul său”. 

 

Securistul Crişan din Cîmpeni a continuat să adune ”probe” împotriva avocatului şi a fiului său, într-un dosar cu „date compromiţătoare”. La 1 martie 1952, el consemna declaraţia unui ”membru de partid din 1946”, despre Zosim Chirtop, care ”atunci cînd s-a început să se facă şi în Cîmpeni un liceu, el a fost acela care n-a lăsat să se facă acest liceu, spunînd că dacă se face liceu, tot prostu’ se face domn”, că ”a împiedicat pe vremuri construirea căii ferate Turda-Abrud prin Cîmpeni, spunînd că nu poate suferi zgomotul de tren şi fluieratul de locomotive”. Deşi tocmai Chirtop a fost la baza acestor iniţiative. 

 

În anul 1952, Biroul de Securitate din Cîmpeni îi alcătuia, pe baza tuturor acestor aşa-zise ”informaţii” o „fişă personală” (întocmită de locotenentul Iuliu Crişan Iuliu), document care preceda îndeobşte măsurile represive ale poliţiei politice comuniste. Se arăta mai întîi averea sa (mai bine zis, fosta avere), de ”exploatator”: o casă cu 10 camere „în prezent ocupată de Casa Armatei”, ca şi calitatea sa  de „burghez” din 1920 a fost „acţionar şi membru al Consiliului de administraţie al Societăţii Anonime Albina Sibiu”, acţionar şi avocat la Banca Doina; ca notar ”a exploatat crunt populaţia din această regiune, făcea o serie de afaceri, acumulîndu-şi avere”. Se exploatau, fireşte, delaţiunile membrului de partid citate mai sus: ”în timp ce a funcţionat ca senator a desfiinţat Gimnaziul «Horia» din Cîmpeni, care a funcţionat timp de 2 ani, spunînd că nu este bine ca copii ciubărarilor şi a populaţiei sărace să ajungă oameni mari ca copii lui [sic!]”. 

 

A mai fost acuzat că atunci ”cînd s-a construit linia ferată Turda-Cîmpeni, a dispus să nu se facă gară în centrul comunei Cîmpeni, pentru a nu-i face gălăgie trenul, din care cauză gara a fost făcută la o distanţă de 2 km de la centrul Cîmpeni”. De fapt, raţiunea a fost una strict economică şi nu putea fi determinată de Zosim Chirtop. Gara trebuia făcută în apropierea marilor gatere de lîngă Cîmpeni, care prelucrau lemnul exploataţiilor forestiere ale moţilor, deţinute de aceştia în composesorate. Dar adevărul a contat întodeauna prea puţin în documentele Securităţii.

 

Acuzaţiile la adresa lui Zosim Chirtop, cuprinse sintetic în fişa personală au fost reluate în 23 martie 1952 într-un referat al locotenentului Crişan către „tov. colonel Patriciu”: ”în tot timpul a avut o purtare foarte rea faţă de populaţie” şi apoi s-a ajuns la subiect: ”După 23 august 1944, în repetate rînduri a avut manifestări duşmănoase regimului actual, spunînd că ce vreţi voi comuniştilor, vreţi să ne vindeţi ţara! La fel, mai spunea că va veni timpul de a spînzura pe toţi comuniştii”. A fost reluat episodul cu confiscarea casei în 1949 şi în mod fals i se atribuie lui, bătrîn de 80 de ani pe atunci, că ”a sărit la gîtul tov preşedinte al Comitetului provizoriu, spunînd că aşa garantaţi voi comuniştii proprietatea individuală, a scos cuţitul la el şi a vrut ca să taie (sic!)”. Între timp, fiul lui, ”anume Vasile Chirtop, zis Nelu  a fost arestat şi trimis în Unităţile de Muncă”. Fapt se petrecuse cu o lună în urmă, la 27 februarie 1952; acum venea rîndul bătrînului unionist.

Rezumînd conţinutul tuturor declaraţiilor de mai sus în fişa personală, toate născocirile sau interpretările false date unor fapte nu puteau ştirbi popularitatea lui Zosim Chirtop în zonă, amintită în dosarul de urmărire întocmit de Securitate la tot pasul, şi considerată extrem de periculoasă. Ea se baza pe un trecut de care nici securiştii nu au putuf face abstracţie. Se arată că încă în 1907 (la 38 de ani) a fost ales deputat al Partidului Naţional Român în plasele Cîmpeni şi Remetea, calitate în care ”a votat legile de asuprire a moţilor” în Parlamentul de la Budapesta [sic!]. Un fals, o situaţie care ar fi împiedicat cariera sa politică începută din tinereţe (”încă de cînd era student la Universitatea din Cluj, susnumitul a făcut parte din Partidul Naţional din Ardeal, de sub conducerea lui Iuliu Maniu, în cadrul căruia a activat şi după ce a terminat cursurile şcolare şi pe care a căutat pentru a-l organiza, iar mai tîrziu, prin anul 1917-1918, ajunge conducătorul Partidului Naţional din fosta plasă Cîmpeni”) şi mai ales larga majoritate cu care a primit ”credenţionalul” pentru a-i reprezenta pe moţi la Marea Unire. 

 

După 1918, cum arăta acelaşi locotenent Crişan, ”a fost ales ca dirigint (Guvernul Provizoriu din Ardeal), îndeplinind această funcţie timp de 6 luni”, în 1919 a fost prefect de Turda”, iar ”în anul 1920, la locuinţa lui din Cîmpeni a fost vizitat de regele Ferdinand şi regina Maria, unde s-au consfătuit asupra exploatării şi populaţiei sărace din această regiune”. Între 1927 şi 1930 a fost ales senator pe listele P.N.Ţ. de Turda. Tocmai acestea erau adevăratele motive pentru care poliţia politică comunistă strîngea laţul în jurul bătrînului delegat al moţilor la Marea Unire.

 

Între timp, starea de sănătate a lui Zosim Chirtop, foarte probabil şi sub impactul „transformărilor” din societatea devenită „democrat-populară”, care au dus la confiscarea unei bune părţi a averii sale şi la trimiterea fiului în lagăr s-a înrăutăţit, acesta fiind internat la Cluj pentru o intervenţie chirurgicală. Securiştii din Cîmpeni au dat altă interpretare faptului. În 30 iunie 1952, un raport al Biroului raional de Securitate se arăta că Zosim Chirtop, ”fost deputat P.N.Ţ., a fugit la Cluj, sub pretextul că îşi va face o operaţie”. Locotenetul Crişan, cu toată starea de sănătate a bătrînului participant la Unire, îi pecetluise soarta. Atît în nota remisă „tovarăşului Colonel” Patriciu din martie 1952, cît şi în fişa personală întocmită lui Zosim Chirtop concluziile coincid: trebuie scos din Cîmpeni şi trimis altundeva, cu domiciliu obligatoriu. Căci, deşi ”în prezent nu mai continuă să se manifesteze, fiind în etate de 82 de ani şi fiind dement, nu mai acţionează ca un om matur”, el rămîne ”un duşman al clasei muncitoare şi a regimului actual”. Aşa că locotenetul de securitate concluzionează: „Propunerea noastră este să i se fixeze D.O.” 

 

Chirtop trebuia să fie îndepărtat neapărat din Cîmpeni (dealtfel securistul a înaintat în două rînduri propunerea), ”întrucît susnumitul în trecut a fost un stîlp de bază al partidelor istorice din trecut [...], de la 23 august 1944 şi pînă în prezent a avut manifestări duşmănoase şi mai ales [pentru] că are influenţă în masele ţărăneşti moţeşti, are legături de prietenie cu elemente duşmănoase. Pentru rezolvarea problemei moţeşti, datorită faptului că are influenţă în mase, propunem a se lua măsuri de dislocare a lui”. Concluzia securistului anulează toate acuzaţile care i-au fost aduse lui Zosim Chirtop de delatorii săi, comunişti locali, simpatizanţi ai noii puteri sau ”oameni de bine” care avuseseră ceva de împărţit cu acesta. 

 

Contrar tututor, tocmai securistul care le consemnase acuzaţiile la adresa bătrînului avocat este cel care le anulează sensul. Zosim Chirtop trebuia să dispară din Cîmpeni, pentru că astfel dispărea din faţa ochilor moţilor un simbol, o oglindă a ceea ce ei înşişi fuseseră odinioară şi a ceea atît ei, cît şi alesul lor ca delegat la Marea Unire ajunsese în noua „democraţie populară”.

 

În deportare la Rîmnicu Sărat, departe de munţii Apuseni, bătrînul Zosim Chirtop a mai trăit puţin. Mai puţin de un an. Peste un deceniu de la întocmirea fişei personale şi a referatului care i-au pecetluit soarta, la 2 februarie 1963, cînd Securitatea şi-a adus din pricini neştiute aminte de el, Sfatul popular din Rîmnicu Sărat, unde fusese trimis în domiciliu obligatoriu (tocmai locul în care funcţionase temuta închisoare în care au fost exterminaţi liderii politici ai vechii Românii care supravieţuiseră Sighetului) a eliberat o adeverinţă aflată la dosarul lui de urmărire informativă, în care se arăta că „Chirtop Zosim, născut la 23 octombrie. 1868, cu ultimul domiciliu în Rîmnicu Sărat a decedat în anul 1953, martie 16, în Rîmnicu Sărat”. 

 

La Rîmnicu Sărat şi-a trăit ultimele luni de viaţă, la fiica lui Virginia (n. 1907), deportată şi ea acolo, care l-a luat la ea, căci fiul lui Vasile era deja în lagăr, iar de el nu mai avea nimeni grijă la Cîmpeni, în afara Securităţii, fireşte. Ultimul document din arhiva Securităţii cu privire la reprezentantul moţilor la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 este tot un referat. Cu precauţia şi încetineala-i birocratică binecunoscute, Direcţia Regională a M.A.I. Cluj decide să închidă dosarul de urmărire a lui Zosim Chirtop abia la 2 octombrie 1963, dar să-l păstreze la „arhiva operativă”, acesta conţinînd următorul „material compromiţător”: „Fost senator P.N.Ţ. Semnalat în anul 1945 cu manifestări duşmănoase la adresa regimului nostru”.