COMENTARIU MARIUS OPREA/ Popescu e veşnic, precum anotimpurile şi prostia. Rareş Bogdan sare să-l apere, deşi credeam că va fi primul liberal care-i cere demisia

Cu energia e un veşnic scandal, de cînd la conducerea ministerului de resport a fost numit în 4 noiembrie 2019 Virgil Popescu, un obscur universitar de pe la Craiova, cu studii de ”management” şi, ca toată lumea ”bună”, de ”securitate naţională”, pe la colegiile şi seminarele unde serviciile îşi pescuiesc acoperiţii. E printre cei mai vechi miniştrii din guvern (de cînd liberalii au preluat puterea), alături de Aurescu, Bode, Predoiu şi – bineînţeles Ciucă, pe atunci la Apărare.

Rămîne de neînţeles cum de Virgil Popescu stă neclintit, în faţa tuturor nervilor pe care-i provoacă. Nu vorbim aici de nervii noştri – cred că n-a fost om mai atacat de presă, dar mai ales înjurat de toţi cetăţenii, ca acest ministru la care ”competenţa” se citeşte pe faţă şi în faptul că, de cînd e ministru, n-a fost în stare în niciun moment să arate că poate să stăpînească, măcar puţin, sistemul pe care îl gestionează. Dimpotrivă, a devenit evident că sistemul îl ”gestionează” pe el. Ştie toată lumea că în energie se învîrt sume colosale de bani. Şi, cu toate acestea, un proces esenţial, cum a fost liberalizarea pieţei a fost lăsat pe mîna unui om lipsit nu doar de orice competenţă în materie, dar şi de orice minimă viziune asupa pieţei şi evoluţiei ei ulterioare.

Toţi specialiştii au atras atenţia că liberalizarea pieţei, pentru a reuşi, trebuie să fie precedată de reglementări serioase, care să realizeze o barieră de protecţie pentru consumator; în condiţiile în care pîrghii instituţionale, precum ANRE există, trebuiau doar puse la treabă - aşa cum s-a procedat în situaţii similare, în alte state. Popescu n-a făcut nimic. Măsurile de ”protecţie” au fost luate, pe picior, abia după explozia preţurilor – care s-a întîmplat, cu, sau fără războiul din Ucraina, pe care Popescu a învăţat să dea exclusiv vina, de la mentorul şi susinătorul său Klaus Iohannis.

Cei doi seamănă foarte mult – ca Popescu cu ”Ionescu”. Au pînă şi acea încetineală a reacţiilor, specifică unui om care gîndeşte atît de mult, pînă cînd nu mai ştie ce are de făcut.  Pe noi, crizele succesive din energie ne-au lăsat cu buzunarele goale şi, în plină iarnă, după cum avertizează companiile de utilităţi, adică pe cei ce ne aduc energia la uşă şi îi înjurăm, pentru că ei au antetul pe facturi, ne pot lăsa şi fără gaz sau lumină: noua OUG, spu ei, riscă să lase fără lichidităţi lanţurile de aprovizionare cu energie, aflat la mîna decontării ”compensărilor”. Distribuitorii sînt şi ei, la rîndul lor, ”la mîna” acelor ”traderi”, negustori de energie, pe care Comisia Europeană i-a impus ca regulă de piaţă, pentru a intermedia între producător şi distribuitorul final. De ce? Dumnezeu ştie. Eu nu pricep de ce ”lanţul” e atît de lung, dar dacă asta e regula, n-avem ce face.

Ultima ordonanţă a fost iarăşi încropită de ministrul Popescu, nu pe ultima sută se metri, ci după finiş: tot Guvernul a aşteptat încă două ore, după ora stabilită, ca ea să fie gata. Asta, după ce ministrul s-a întors din concediu (şi a avut, de fapt, o vară întreagă la dispoziţie, să o facă). De ce lasă Popescu toate, pînă dincolo de ultima clipă? Răspunsul e simplu, pentru oricine cunoaşte, cît de cît, ”procedurile” de lucru din executiv. Eu le ştiu. În mod obişnuit, o ordonanţă, cît de urgentă ar fi ea, e pregătită totuşi din timp şi trece printr-un proces de avizare obliagtoriu – de la ministerul de resort la Oficiul Juridic din cadrul Secretariatului General al Guvernului, de unde pleacă (după ce i s-a dat forma necesară, în conformitate cu normele de tehnică legislativă) spre alte ministere, la avizare (din care, din nou, obligatorie întodeauna e viza de ”legalitate” de la Ministerul Justiţiei). Popescu vine însă cu hîrtia pe masă, în ultimul ceas, fără ca aceasta să mai poată fi verificată, cumva. Astfel, cum s-a întîmplat cu precedenta, se strecoară în ea ”greşeli” care ulterior au fost speculate de ”traderi”. La fel s-a şi ultima OUG din energie: e defectă, încalcă cel puţin vreo două reglementări europene, ni se spune. Dar, cui îi pasă, dacă Popescu e fericit?

Altădată, cei care-l atacau, ca Simion, erau automat ”trompete ruseşti”. Acum, Virgil Popescu le spune tututor că aceia care-i pun la îndoială competenţa şi acţiunile, îi au în spate pe ”speculanţii care îşi văd ameninţate cîştigurile”. Popescu are răspunsuri pentru toţi. La partid, nimeni nu scoate un cuvînt, împotriva lui. Ciucă, preşedintele partidului şi şeful guvernului, îl aşteaptă răbdător, cu tot executivul în păr, să vină cu ordonanţa, cînd e gata.

Rareş Bogdan e singurul membru de marcă din PNL care a avut curaj să spună ceva, despre situaţia tragi-comică din energie. Dar el nu se leagă de Popescu, nu vă imaginaţi aşa ceva! Ci de ANRE, agenţia de reglementare în energie, care critică şi ea ordonanţa, deşi a avizat-o (s-a văzut, în ce condiţii). Îl apără, deci, indirect, pe Popescu şi mută scandalul în politică – ANRE fiind în gestiunea PSD-ului. Deloc subtil, Rareş Bogdan afirmă că ”domnii de la ANRE subminează statul român, premierul şi cinci miniştri care au semnat ordonanţa. Domnul Chiriţă de la ANRE se cam joacă cu focul, cu răbdarea tuturor românilor, dar mai ales cu piaţa de energie. Vă spun un lucru: domnii de la ANRE au participat la toate discuţiile din coaliţia de guvernare. La 18:07 (ANRE – n.n.) şi-a dat avizul şi şi-a pus semnătura pe această ordonanţă”. Dar, repet, cînd au primit-o, să se uite atent pe ea? Căci la ora 15 nu era gata…

E un mister, cine şi cum îl susţine pe Popescu, cine îl consiliază, cine-i scrie ordonanţele. Mister la fel de mare, cît şi cei legat de identitatea tuturor oamenilor din acele firme intermediare, de ”cărăuşi” ai energiei, cărora li se spune deja ”noii băieţi deştepţi”. Am aflat, totutşi, că unul, de la Cluj, e băiatul generalului Virgil Ardelean, sopranumit ”Vulpea”, fostul şef de la ”doi şi-un sfert”. Acesta i se adauă ”veteranului” Ristea Priboi. Restul?...