Ion Cristoiu: Ce înseamnă A lucra româneşte: Zicem ca el şi facem ca noi

Înainte de a merge în platou, pentru emisiunea TV, îl întreb pe premier (tocmai se plînsese că-i obligat să stingă zilnic incendiile unor crize ivite brusc, în manieră pompieristică) despre năravurile moldo- valahe cu care se confruntă deja.

Interlocutorul îmi confirmă cel puţin două năravuri româneşti care explică, într-un fel, de ce nu reuşim să Intrăm în veac, deşi conducători de partide, preşedinţi, regi şi dictatori s-au zbătut s-o facă.

Unul dintre ele stă sub semnul mult cunoscutei învăţături Zicem ca el şi facem ca noi!

Cum se manifestă năravul ăsta?

Foarte simplu.

Cine a fost măcar o zi şeful unui colectiv în România eternă s-a confruntat din plin cu năravul ăsta.

Convoci sau, mă rog, inviţi la tine în birou doi subordonaţi. Amîndoi vin cu pixul şi carnetul pregătit. Admiţînd că amîndoi, indiferent de sex, sînt purtători de blugi, aşezarea pe scaun sau pe banchetă s-a petrecut fără probleme. Nici unul n-a simţit nevoia de a-şi trage instinctiv fusta scurtă spre genunchi într-un efort inutil de a nu-şi lăsa văzuţi chiloţeii.

Ai de stabilit cu ei un lucru care trebuie făcut.

Le spui ce şi cum.

Amîndoi îşi notează conştiincioşi în carneţel. Dacă e vorba de o fătucă, pe parcursul consemnării, va constata că i s-a terminat pasta. Îi întinzi, politicos, pixul tău, întrebîndu-te, totuşi, dacă o ţi-l dea înapoi fără să-i ceri asta sau numai după ce i-o spui. Nici unul dintre ei n-are vreo obiecţie la ceea ce vor trebui să facă într-un anume termen. Dacă nu e prea de dimineaţă, timp al zilei în care orice angajat e fără chef, gîndindu-se că mai e pînă la finele programului, în privirile lor poţi citi chiar entuziasmul de a duce la capăt sarcina stabilită.

Să zicem că eşti şeful unei instituţii care lucrează cu publicul.

Ai primit plîngeri că una dintre cabinele toaletei deschise pentru public n-are zăvor. I l-a şterpelit cineva – un salariat sau un client răzbunător pe guvernarea actuală – şi de vreo lungă în toată instituţia nu s-a găsit un lucrător care să sesizeze disconfortul.

De cei pe care i-ai convocat depinde soluţionarea unei chestiuni ce nu pare deloc complicată:

Să se cumpere un zăvor şi să fie pus la cabină.

Şi ei, ca lucrători ai instituţiei, au observat anomalia.

Sînt chiar fericiţi că, în fine, problema zăvorului va fi rezolvată.
Sigur, tu ar trebui să te întrebi de ce n-au rezolvat-o respectivii, dacă tot se confruntaseră cu ea.

Puteau să facă rost de un zăvor.

Cît despre fixarea lui, nu e cine ştie ce dificultate.

Te desparţi de cei doi încredinţat că dacă nu azi, atunci măcar mîine, cabina de toaletă va avea zăvor.

Au trecut cîteva săptămîni.

Într-o zi te pomeneşti cu o plîngere:

Cabina de la toaletă n-are zăvor.

Ai dracului! îţi zici.

Au furat şi zăvorul ăsta!

Mergi la toaletă, curios să vezi cum au reuşit să-l şterpelească şi pe ăsta.

Nu, nu a fost vorba de nici un zăvor.

E tot ăla vechi, şterpelit.

Cabinei nu i s-a pus zăvor, deşi, în urmă cu cîteva săptămîni, cei doi colaboratori te-au încredinţat că va avea.

Îi chemi din nou.

– A, zăvorul?

Nu s-a putut. E nevoie de o adresă către contabilitate, semnată de dumneavoastră. Uite o avem cu noi, ca s-o semnaţi.

Simţi că turbezi.

– Bine, bine, dar de ce n-aţi venit pînă acum s-o semnez.

Cei doi se uită unul la celălalt, ca şi cum ar vrea să se pună de acord – după care, întorcîndu-se spre tine, zic în cor:

– N-am vrut să vă deranjăm!

Situaţia relatată se poate întîlni în orice instituţie publică din România. Şeful poate fi director, ministru sau chiar prim-ministru.

Cazul poate fi cel al unui zăvor la o cabină sau cel al reparării unui drum naţional.

Ea, situaţia, ne împinge la cîteva observaţii:

Cei doi nu spun o clipă că nu se poate sau, Doamne fereşte! că nu vor.

Altfel ar sta lucrurile dacă te-ai confrunta cu o obiecţie sau cu un refuz ferm.

Fie că i-ai convinge s-o facă.

Fie că ai renunţa.

Şi într-un caz, şi-n celălalt, ai avea o situaţie ideală.

Spre deosebire de alte neamuri, românii n-au cultul refuzului făţiş al tresăririi orgolioase.

Ei au o mentalitate de slugă.

De slugă dintr-o lume în care se ştie că supravieţuirea depinde de învăţătura:

Zi ca ei şi fă ca tine!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro