Video Fifor anunţă că Poliţia începe verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara: Îi identificăm pe cei care fac aşa-zisul «ia-mă, nene»

Poliţia Română începe vineri verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara, anunţă, pe Facebook, ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor.

Urmărește
4933 afișări

"Poliţia începe astăzi verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara. Desfăşurată timp de 8 zile în primă fază, acţiunea vizează depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane", a scris, pe Facebook, Mihai Fifor.

„Îi identificăm pe cei care fac transport ilegal de persoane, aşa-zisul «ia-mă, nene»

Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat, vineri, referitor la verificările ce vor fi făcute la cei care fac transport ilegal de persoane, că autorităţile vor să preîntâmpine situaţii cum a fost cea de la Caracal, precizând că aceste măsuri vor fi implementate, indiferent de cost.

"Sunt o serie întreagă de modificări, principiul de bază este acela că încercăm să permitem să creăm cadrul pentru o viteză de reacţie mai bună în cazul unor speţe cum este cea de la Caracal, asta înseamnă că ne dorim ca poliţistul să intervină la timp, să nu treacă printr-o întreagă procedură care poate să întârzie acest lucru. Asta nu înseamnă că dorim să generăm un cadru pentru intervenţii abuzive sau ceva de genul acesta, pentru că e posibil să apară şi astfel de idei. Tocmai de aceea, proiectul este în dezbatere publică 30 de zile, chiar am invitat pe toţi cei care doresc să vină cu idei, cu propuneri vis-a-vis de acest proiect să o facă. Suntem interesaţi ca la finalul perioadei de transparenţă să putem să avem un act normativ foarte bine construit care să fie un instrument în favoarea celor care trebuie să acţioneze extrem de rapid în situaţii cum a fost cea de la Caracal”, a declarat Mihai Fifor, în ceea ce priveşte proiectul de lege pentru persoanele dispărute.

Poliţia Română a început şi verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara, după cum a anunţat ministrul.

"În paralel, de ieri dimineaţă a început o altă acţiune a Poliţiei Române, identificăm pe cei care fac transport ilegal de persoane, îi ştim cu toţii şi îi vedem la marginea oraşelor, aşa-zisul «ia-mă, nene», pentru că trebuie să încercăm să preîntâmpinăm situaţii care au dus, iată, la dezastrul de la Caracal. Vreau să vă asigur că nu ne vom opri, până când nu vom reuşi să punem pe roate un sistem care să funcţioneze aşa cum trebuie şi până nu vom şti ce s-a întâmplat la Caracal şi nu vom identifica vinovaţii pentru ca aceştia să răspundă. Raed Arafat, cu grupul pe care îl coordonează, este pregătit să vină cu măsuri. Ceea ce trebuie să ştie cetăţenii acestei ţări este că nu costurile ne vor opri. Indiferent decât ar costa, toate aceste măsuri se vor implementa, nu cred că există preţ pentru viaţa unui cetăţean (în ceea ce priveşte sistemul de localizare şi costurile – n.r.)", a completat Fifor.

Acţiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare şi debarcare a pasagerilor din staţiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări, dar şi pe traseele de deplasare a acestor autovehicule.

Ministrul interimar de Interne anunţă că acţiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare şi debarcare a pasagerilor din staţiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări, dar şi pe traseele de deplasare a acestor autovehicule.

Poliţiştilor rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi li se vor alătura şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, precizează Mihai Fifor.

Taguri:
mihai fifor,
poliţie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici